Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov afirmă că astăzi în România există 93,57% posibilitatea ca medicul de familie să aibă cel puţin câteva fire de păr albe, pentru că acesta este procentul de medici de familie peste 40 de ani şi doar 18 medici generalişti sau de familie sub 30 de ani sunt înregistraţi cu drept de practică în România astăzi, adică 0.13%. Doar 6.3% din medicii generalişti sau de familie azi în România au sub 40 de ani. În total suntem 14.300 şi asta poate nu pare o cifră alarmantă, mai spune reprezentantul medicilor de familie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
”Astăzi în România aveţi 93,57% posibilitatea ca medicul vostru de familie să aibă cel puţin câteva fire de păr albe, pentru că acesta este procentul de medici de familie peste 40 de ani. Un tânăr absolvent de liceu care a avut şansa, după cel puţin doi ani de învăţat pe brânci să intre din prima la facultate va munci alţi şase ani să înveţe pe rupte. Apoi, dacă reuşeşte să ia examenul de rezidenţiat şi alege medicina familiei, sfidând toate regulile economiei de piaţă, ajunge să poată deschide un cabinet de medicina familiei cel mai devreme la 28 de ani”, spune Sandra Alexiu. 
 
Aceasta arată că ”doar 18 medici generalişti sau de familie sub 30 de ani sunt înregistraţi cu drept de practică în România astăzi, 0.13%”. 
 
”Doar 6.3% din medicii generalişti sau de familie azi în România au sub 40 de ani. În total suntem 14.300 şi asta poate nu pare o cifră alarmantă. Dar ca să citeşti negru pe alb că aproape 41,5% dintre noi sunt peste 60 de ani este cu adevărat o alertă de cod roşu. Pe mine mă sperie, probabil şi pe pacienţii noştri, dar asta nu este suficient. Încerc să privesc fără panică aceste cifre, dar ştim cu toţii ce va urma”, mai spune preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov. 
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ea menţionează că astăzi este ziua internaţională a medicului de familie. ”Colegii noştri din toată lumea valorifică astăzi lucrurile esenţiale care definesc specialitatea mea: abordarea holistică, privirea de ansamblu, prevenţia, legătură specială cu generaţii întregi de pacienţi. Rămâne o sărbătoare în sufletul meu şi în inima breslei mele, greu încercate de ignoranţa a generaţii întregi de politicieni şi ajutate de mult prea puţini. Pentru toţi ai mei, astăzi un imens respect şi o inimă mare care să sune mereu adunarea, aidoma ceasului cel mare din Piaţa Victoriei, care păstrează amintirea celui mai dureros moment din medicina de familie. Îl mai ştiţi, da?”, mai scrie Alexiu pe Facebook. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.