Ministerul Sănătăţii anunţă, luni, că a suplimentat bugetul acţiunilor prioritare cu 150 de milioane de lei, pentru ultimul trimestru din 2023. Prin acest program se finanţează, direct din bugetul Ministerului Sănătăţii, cele mai critice cazuri din spitalele de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE -  "O să spun din capul locului că avizul la care se face referire a fost emis încă de acum două săptămâni şi jumătate, mai exact pe data de 21 septembrie. Menţionez, de altfel, ca avizul a fost favorabil, cu observaţii", a declarat Cristina Călinoiu, purtător de cuvânt al CNAS.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Asigurarea finanţării în cadrul acţiunilor prioritare derulate de Ministerul Sănătăţii, în zonele critice ale spitalelor de urgenţă, cum sunt ATI, Trauma, Arşi Gravi, AVC şi Infarct miocardic acut reprezintă o prioritate, în condiţiile în care întârzie avizarea de către CNAS a finanţării suplimentare pentru spitalele publice. Este esenţială găsirea cât mai rapidă a unei soluţii care să asigure funcţionarea corespunzătoare a spitalelor, decontarea medicamentelor compensate şi gratuite către farmacii şi funcţionarea programelor de sănătate, care sunt gestionate de CNAS”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat, luni, într-un comunicat de presă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Ministerul Sănătăţii precizează, în comunicatul citat, că, în 2023, a crescut finanţarea pentru acţiunile prioritare la 400 de milioane de lei, cu cca. 60% faţă de anul 2021.

Programul este dedicat pacienţilor critici de anestezie terapie intensivă, neonatologie, traumă, arşi, respectiv, pacienţilor cu accident vascular cerebral şi infarct miocardic acut.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.