Prima intervenţie chirurgicală ghidată a avut loc, vineri, la Spitalul Militar Sibiu.
”Astăzi, 08.03.2024 a fost realizată prima intervenţie chirurgicală ghidată ICG (Indocyanine Green) din Secţia Clinică Chirurgie Generală a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă ”Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu. O echipă condusă de către colonel med. dr. Adrian Popenţiu a realizat intervenţia, folosind una din liniile moderne de chirurgie laparoscopică recent achiziţionate, cu ajutorul Direcţiei Medicale a MApN”, au transmis, vineri, oficialii unităţii medicale.
Potrivit acestora, tehnica de vizualizare în fluorescenţă ICG poate fi folosită într-o multitudine de intervenţii (chirurgia hepatobiliară, oncologică, chirurgia peretelui abdominal), aducând un plus de siguranţă pentru rezultate optime ale intervenţiilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.