Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) face, marţi, un nou apel la vaccinarea copiilor, explicând că în Calendarul Naţional de Vaccinare sunt prevăzute vaccinuri care protejează împotriva a 11 boli. ”Vaccinarea ste cea mai sigură metodă prin care vă puteţi proteja copiii împotriva anumitor boli infecţioase”, au transmis specialiştii.
”Imunizarea prin vaccinare este cea mai sigură metodă prin care vă puteţi proteja copiii împotriva anumitor boli infecţioase precum rujeola, rubeola, poliomielita, tusea convulsivă, difteria, tetanosul, hepatita virală B, etc. În cazul în care un copil vaccinat va contracta un virus, sistemul lui imunitar va şti să reacţioneze, să lupte împotriva infecţiilor, va fi pregătit pentru a combate rapid şi eficient boala”, au transmis, marţi, oficialii INSP.
Aceştia atrag ataneţia că, prin vaccinare, se asigură atât binele propriuşui copil, cât şi al comunităţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Atunci când un număr mare de persoane se vaccinează se obţine imunitatea de grup, situaţie în care bolile nu se mai pot răspândi cu uşurinţă de la o persoană la alta”, au mai transmis specialiştii.
Calendarul Naţional de Vaccinare prevede vaccinuri pentru 11 boli.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.