Doctor în ştiinţe medicale, moaşa Anca Bălăşoiu, a arătat, miercuri seară, că lipsa educaţiei, mai ales în şcoli, dar şi lipsa dialogului în familie, duce la cazuri în care fete minore ajung însărcinate la medic. De cele mai multe ori, ele se prezintă în maternităţi, alături de profesoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Din păcate, lipsa educaţiei, lipsa educaţiei întregii populaţii şi aici vorbim de educaţia în şcoli - s-a tot vorbit despre educaţia sexuală în şcoli - mulţi părinţi au respins-o crezând că că dacă nu se va face educaţie, copilul nu va avea idee despre ce  înseamnă viaţă sexuală. Sunt atâtea canale de informare, copiii învaţă unii de la alţii sau de pe internet. Cred că cel mai bine ar fi să înveţe asta de la un profesionist. Şi să ştiţi că de multe ori îmi spun că uneori trebuie să începem cu educaţia părinţilor”, a spus Anca Bălăşoiu, miercuri seară, la Medika TV.

Bălăşoiu a precizat că, cel puţin o dată pe săptămână întâlneşte cazuri de adolescente însărcinate şi, în multe dintre aceste cazuri, partenerul este şi el minor.

”Întâlnesc cel puţin o dată pe săptămână o fată, o domnişoară, un copil, însărcinată. De multe ori şi ea, domnişoara este minoră şi el, partenerul, este minor. Din păcate, uneori vin cu profesoarele la maternitate, în speranţa că le ajută, poate să întrerupă sarcina. Nu se poate fără părinţi. Au mai multă încredere în profesor, de la şcoală, decât în părinte (...) Sunt situaţii în care ea naşte sau optează pentru întrerupere de sarcină”, a spus Anca Bălăşoiu.

Întrebată ce înseamnă ca o fată să nască un copil la o vârstă mică, Anca Bălăşoiu a explicat că trupul acestor adolescente, de multe ori, nu este pregătit pentru maternitate.

”Organismul ei e infantil, nu este suficient dezvoltat sau cel puţin nu este atât de dezvoltat încât să poată duce o sarcină până la capăt, deşi de multe ori ajung la termen, dar sunt şi situaţii în care nasc şi prematur. Când sunt minore, ne ascultă, în general, şi atunci când le sfătuim cum să alăpteze, se uită în ochii noştri şi alăptează. Nu pun multe întrebări pentru că fiind încă copii, sunt obişnuite să primească directive. Dar sunt situaţii în care ajung într-o imposibilitate de a gestiona starea în care se află.  Sunt fete de liceu şi vin bunicile şi spun că nu şi-au dat seama că i-a crescut burta, că a purtat haine largi”, a mai spus Anca Bălăşoiu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.