Discuţii între Moscova şi Washington pe tema Ucraina sunt în curs şi au început să se intensifice, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Interfax.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Comunicarea dintre Rusia şi Statele Unite în legătură cu Ucraina se desfăşoară prin intermediul unor departamente separate, dar aceste contacte au devenit recent mai active, a spus el.

„Există într-adevăr contacte prin departamente individuale, iar acestea s-au intensificat recent. Dar nu vă pot spune alte detalii, nu există nimic care să spună altceva", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Acesta a fost răspunsul său când i s-a cerut să comenteze declaraţiile preşedintelui american Donald Trump potrivit cărora Washingtonul poartă negocieri active privind situaţia din Ucraina atât cu Kievul, cât şi cu Rusia.

Invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina se desfăşoară din februarie 2022, iar Trump - care a revenit la Casa Albă luna trecută - a promis că va pune capăt rapid ostilităţilor. „Avem discuţii, deja vorbim, da”, a declarat Trump reporterilor duminică, fără a oferi detalii suplimentare. Când a fost întrebat dacă a vorbit personal cu Putin, Trump a spus: „Nu vreau să spun asta. Avem discuţii foarte serioase despre acest război. Încercăm să îi punem capăt”, a adăugat el, citat de POLITICO.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.