Colegiul Medicilor din România anunţă, luni, că alegerile pentru structurile de conducere ale filialelor teritoriale continuă, după ce 55 de mandate la nivel naţional naţional au fost invalidate de către Comisia Electorală Centrală. În urma verificărilor, membrii acesteia au constatat că datele din declaraţiile pe proprie răspundere nu conţin informaţii reale, fiind date contrar realităţii.
”Procesul electoral aflat în desfăşurare în acest moment este organizat şi reglementat conform «Regulamentului electoral de organizare şi desfăşurare a alegerilor organelor de conducere şi control ale colegiilor teritoriale şi ale Colegiului Medicilor din România pentru mandatul 2024-2028», aprobat şi publicat în Monitorul Oficial votat de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România. Potrivit regulamentului, Comisia Electorală Centrală - desemnată de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România - «validează mandatele membrilor organelor de conducere ale colegiilor teritoriale, reprezentanţilor în Consiliul Naţional al CMR şi Adunarea Generală Naţională, precum şi a membrilor comisiilor de cenzori la nivel teritorial, după verificarea condiţiilor legale de fond şi formă». De asemenea, CEC «invalidează mandatele, dacă se constată neîndeplinirea acestor condiţii»”, a transmis, luni, Comisia Electorală Centrală din cadrul Colegiului Medicilor din România, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, în urma verificării condiţiilor de fond şi formă, au fost invalidate 55 de mandate, la nivel naţional.
”Motivele care stau baza acestor decizii sunt reprezentate de declaraţiile pe proprie răspundere, care nu conţin informaţii reale, fiind date contrar realităţii faptice. Comisia Electorală Centrală reafirmă angajamentul său ferm de a asigura desfăşurarea procesului electoral în conformitate cu normele legale şi cu regulamentul electoral. Comisia acţionează cu responsabilitate, integritate şi profesionalism, menţinându-şi independenţa şi autonomia, cu scopul de asigura un proces electoral echitabil şi corect. În acest context, precizăm faptul că procesul electoral continuă, deoarece mandatele reprezentanţilor legali ai colegiilor teritoriale au expirat şi este necesară asigurarea funcţionalităţii”, se mai arată în documentul citat.
Instituţia anunţă că deciziile de invalidare sunt în curs de comunicare şi publicare, dar pot fi contestate, în acord cu prevederile legale.
Turul I al alegerilor în judeţele Arad şi Sălaj a fost anulat. Turul II al alegerilor în majoritatea judeţelor a avut loc în pewrioada 4-6 octombrie.
Unii participanţi au contestat anularea alegerilor, afirmând că, dacă dosarele nu erau complete, ar fi trebuit invalidate candidaturile înaintea scrutinului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.