Guvernul va adopta, joi, o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi majorate, din 1 februarie, salariile personalului nedidactic din educaţie, astfel încât aproximativ 53.000 de angajaţi vor beneficia, în funcţie de vechime, de venituri cuprinse între 1.450 de lei, salariul minim pe economie, şi 1.947 de lei, au anunţat reprezentanţii Executivului, după întâlnirea premierului Sorin Grindeanu şi a ministrului Educaţiei cu liderii sindicatelor din învăţământ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Respect munca şi contribuţia fiecărui om din sistemul de învăţământ. Am toată deschiderea să găsim soluţii rapide pentru problemele salarizării personalului nedidactic din educaţie şi pentru îndreptarea acestei nedreptăţi care s-a produs pentru aproximativ 53.000 de oameni din învăţământ“, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Guvernul va promova ordonanţa de urgenţă în şedinţa de joi, în acest fel urmând să fie soluţionate problemele apărute în salarizarea personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Soluţia avută în vedere vizează aşezarea pe grilă, în funcţie de vechime, a salariilor acestei categorii de personal, iar măsura va fi aplicată începând cu luna februarie 2017. Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învăţământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, şi 1.947 lei”, au precizat reprezentanţii Guvernului.

La întâlnire au mai fost discutate situaţia sporurilor salariale pentru personalul din educaţie şi promovarea unui nou proiect al Legii Educaţiei Naţionale până la sfârşitul acestui an, premierul Grindeanu arătând că noul proiect va fi rezultatul unei ample consultări cu mediul academic, societatea civilă, sindicate, patronate, partide politice. 

Liderii sindicatelor din educaţie au declarat că personalul nedidactic va primi o majorarea salarială de peste 20 la sută, care se va aplica din 1 februarie, creşterea maximă fiind de 500 de lei.

"Este o problemă care a apărut din cauza unor interpretări eronate. Este vorba despre salarizarea personalului nedidactic . Am discutat cu domnul prim-ministru să se dea o ordonanţă de urgenţă, mâine, astfel încât să se reglementeze, din 1 februarie, şi această problemă. Concret, este vorba despre o majorare salarială, de la 1 februarie, spre 20 la sută, prin acordarea sporurilor de vechime pentru personalul nedidactic”, a declarant liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu.

Liderul sindical a precizat că de această reglementare vor beneficia 53.000 de oameni din sistemul de învăţământ, personalul nedidactic cu 20 de ani vechime urmând să primească spor de vechime de 25 la sută din salariu.

"Până acum, debutantul avea acelaşi salariu cu acela cu 30 de ani vechime”, a adăugat Hancescu. 

Întrebat despre interpretările eronate ale legislaţiei, Hancescu a spus că acestea au fost făcute de angajaţi din Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei.

"Când a apărut Ordonanţa 2 pentru salarizarea în administraţia publică, au fost voci din Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei care au spus că se încadrează şi personalul nedidactic pe această Ordonanţă. Dar realitatea a demonstrat că lucrurile stau altfel şi a fost nevoie de această ordonanţă de urgenţă, acordarea sporurilor de vechime care nu se acordau şi ridicarea salariului de bază la muncitor necalificat la 1.450 de lei din 1 februarie salariul minim pe economie. Nu este vorba de un efort bugetar, pentru că în legea bugetului aceşti bani erau prinşi, adică aproximativ 90 de miloane de lei", a precizat Hancescu. 

Întrebat despre stadiul Legii salarizării unitare, liderul FSLI a spus că  ar trebui să fie gata într-o lună.

“De asemenea, premierul a promis că până la sfârşitul anului vor fi lichidate şi sumele ce trebuie date prin sentinţele judecătoreşti. Este nevoie de un efort suplimentar, dar în 2017 oamenii trebuie să primească şi ultima rată din sentinţele judecătoreşti", a mai spus Hancescu.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat că  va fi, din majorarea salariului şi diferenţierea pe vechime, o creştere de peste 20 la sută, dar nu mai mare decât salariul personalului didactic auxiliar.

“Nu pot duce nedidacticul peste auxiliar. O bucătăreasă dintr-o grădiniţă ia acum 900 de lei . Altfel spus, pentru personalul nedidactic, din 1 februarie, creşterea salarială este cam de 15 la sută, la care se adaugă diferenţa spor de vechime, adică salariu maxim cu gradaţia 5 poate ajunge undeva la 1.850 de lei, iar creşterea maximă poate fi şi de 500 de lei", a adăugat Nistor.   

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.