Mai mulţi români au publicat, pe platforma de vânzări online OLX, anunţuri de vânzare, cu preţuri începând de la 300 de lei, pentru bancnota de 100 de lei cu Regele Ferdinand şi Regina Maria, introdusă de Banca Naţională a României (BNR) de la 1 decembrie pentru a aniversa 100 de ani de la Marea Unire.
BNR a anunţat, la finalul lunii noiembrie, că tirajul pentru această emisiune numismatică este de 10.000 bancnote. Preţul de vânzare este de 150 lei, fără TVA, inclusiv pliantul de prezentare.
După anunţul BNR, cei interesaţi să cumpere bancnota au format cozi în faţa sediului băncii centrale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În ultimele zile, au apărut însă zeci de anunţuri pe OLX cu această bancnotă, vânzătorii cerând preţuri care încep de la 300 de lei şi pot ajunge la 500 de lei.
Anunţurile sunt publicate de vânzători din oraşe precum Bucureşti, Iaşi, Bacău şi Braşov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.