Dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale, a declarat pentru News.ro că tot mai mulţi români se interesează de măsurile profilactice pe care trebuie să le ştie şi de care să ţină cont atunci când pleacă în vacanţă în ţări exotice, mai ales în cele aflate în curs de dezvoltare. Expertul spune de ce este atât de important ca aceştia să ceară sfatul unui medic infecţionist sau epidemiolog şi să aleagă să se vaccineze împotriva unor boli grave, unele dintre ele cu risc mare de mortalitate, precum febra galbenă. Este bine de ştiut că la Spitalul Victor Babeş din Capitală există un cabinet de boli infecţioase şi medicina călătoriei unde sunt specialişti foarte bine pregătiţi în acest domeniu care pot oferi informaţii la zi despre bolile emergente existente în diferite zone ale lumii, dar şi vaccinuri pentru imunizarea împotriva acestora. Cei care doresc să se vaccineze, însă, trebuie să ştie că, aşa cum se întâmplă peste tot în lume, că acest tip de vaccinuri sunt contra cost, iar tarifele sunt afişate pe site-ul unităţii sanitare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Medicul Simin Aysel Florescu:  În principiu oricine doreşte să plece într-o vacanţă sau în alt gen de călătorie de studii sau orice altceva într-o zonă a lumii dincolo de Europa sau de SUA, în zone în curs de dezvoltare în special, este bine să solicite sfatul unui infecţionist sau unui epidemiolog înainte de a pleca şi acest interval înainte de a pleca este bine să fie de măcar 3 săptămâni

„Este un pas înainte important pe care l-am observat în ultima perioadă, lumea a început să acorde atenţie măsurilor de profilaxie, în momentul în care îşi plănuieşte să călătorească într-o zonă exotică şi este un lucru foarte bun. În principiu oricine doreşte să plece într-o vacanţă sau în alt gen de călătorie de studii sau orice altceva într-o zonă a lumii dincolo de Europa sau de SUA, în zone în curs de dezvoltare în special, este bine să solicite sfatul unui infecţionist sau unui epidemiolog înainte de a pleca şi acest interval înainte de a pleca este bine să fie de măcar 3 săptămâni. Pentru că în zonele respective în care va călători este foarte posibil să aibă nevoie de profilaxie, de vaccinuri, de tratamente profilactice, cum ar fi profilaxia antimalarică, sau să aibă nevoie de nişte sfaturi specifice în funcţie de anumiţi parametri foarte individuali şi anume motivul pentru care călătoreşte, durata călătoriei, tipul de călătorie, ce activităţi va desfăşura în timpul călătoriei, pentru că una este să fie o călătorie, de exemplu, de business, de 2-3 zile, în condiţii foarte controlate, alta este să fie o călătorie de genul cu rucsacul în spate, prin părţile rurale ale zonei respective şi aşa mai departe.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Aceste sfaturi trebuie trebuie deci solicitate cam cu trei patru săptămâni înainte de plecare, dar, dacă s-a uitat acest aspect, este bine chiar şi cu o zi înainte de plecare, numai să fie solicitate şi aplicate cât se poate de corect pentru că în felul ăsta vom preveni o grămadă de boli, vom preveni o suferinţă inutilă pentru cel care călătoreşte şi, în al doilea rând, poate la fel de important, o suferinţă inutilă pentru familia lui la întoarcere şi eventual petru restul comunităţii dacă este vorba despre nişte boli mai transmisibile”, a explicat medicul.

Vaccinul împotriva febrei galbene, necesar pentru cei care merg în statele din Africa Subsahariană, iar cel împotriva febrei tifoide, pe arii mai largi din Africa, Asia dar şi America Centrală şi de Sud. În anumite ţări africane dovada vaccinării împotriva febrei galbene este obligatorie, spune medicul Simin Aysel Florescu. Medicii de la Spitalul Victor Babeş sau cei din cabinetele medicale de medicina călătoriei existente în Capitală pot face recomandări în acest sens.

„În principiu, toată lumea se referă la Africa, în special Africa Subsahariană, acolo este necesar vaccinul împotriva febrei galbene, este chiar cerut de către anumite ţări africane la intrarea în ţară, deci fără certificatul internaţional de vaccinare care atestă vaccinarea de febră galbenă, o parte din ţările africane nu permit intrarea pe teritoriul lor, şi acest lucru este cunoscut de călători. Dacă merg prin agenţiile de turism, chiar agenţiile respective le recomandă acest lucru, să-şi facă rost de acest certificat, să se vaccineze.

În al doilea rând, este vorba despre vaccinarea de febră tifoidă, aceasta este o boală cu transmitere digestivă, spre deosebire de febra galbenă, care este o boală cu transmitere prin vectori, prin ţânţari, febra tifoidă este o boală prezentă pe arii mult mai largi decât febra galbenă şi vorbim aici atât de Africa, cât şi de Asia, cât şi de America Centrală şi de Sud, despre toate aceste zone geografice, este recomandat vaccinul de febră tifoidă chiar dacă nu este obligatoriu, este recomandat şi atunci este bine să facă acest vaccin respectivii călători, chiar dacă nu este cu titlu de obligativitate, pentru că îi protejează de o boală foarte neplăcută.
Vorbim de asemenea despre vaccinul împotriva hepatitei, hepatitei A şi B, în funcţie de istoricul pacientului, de locul unde călătoreşte, în funcţie de toţi parametrii pe care i-am menţionat anterior, şi de asemenea este vorba şi despre, să spun aşa, vaccinuri uzuale, cum ar fi vaccinul anti polio, care este recomandat ca şi booster inclusiv pentru adulţii care călătoresc în mai multe zone ale globului. În urmă cu vreo 2 ani era recomandat un booster de polio în Filipine, unde exista o epidemie în curs, toate aceste detalii le cunoaşte medicul infecţionist sau epidemiolog care se ocupă de acest capitol al medicinii de călătorie, pentru că sunt într-o contnuă schimbare, noi trebuie să fim foarte la zi cu tot ce se întâmplă din acest punct de vedere în toate zonele lumii”, a precizat Dr. Simin Aysel Florescu.

Variola maimuţei, una dintre îngrijorările celor care merg în călătorii. Măsura de prevenţie precum evitarea contactului cu oameni posibil infectaţi este deocamdată cea recomandată, spune medicul. Cât despre vaccinarea cu un booster în cazul celor care au făcut în copilărie vaccinul anti-variolic, nu se pune deocamdată problema. Cât despre imunizarea celor care nu au prins acest tip de vaccinare, există, tot deocamdată, doar posibilitatea teoretică. Dr. Florescu explică faptul că, aşa cum evoluează cazurile, probabil ca acest lucru să nu fie necesar.

„Deocamdată nu s-a pus problema în cadrul acestei afecţiuni zoonotice emergente o vaccinare la nivel de călătorie sau la nivel global, aşa că deocamdată măsurile profilactice constau în evitarea contactului cu oameni care sunt posibil infectaţi, cu leziuni specifice, dacă ar apărea probabil vom avea şi noi şi recomandare şi vaccin, dar deocamdată nu este cazul. Nu s-a pus deocamdată problema de booster pentru cei care au deja vaccinul anti variolic făcut în copilărie, se pune problema eventual, dar nu la momentul actual, doar în teorie, posibilitatea de a vaccina pe cei care sunt sub 50 de ani, care nu au prins vaccinarea anti variolică, dar deocamdată este doar la stadiul teoretic. Aşa cum evoluează cazurile, nu pare să fie necesar, este un grup mai expus şi atât, nu este cu transmisibilitate în populaţia generală”, spune Dr. Florescu.

Cum procedăm atunci când avem nevoie de un vaccin înainte să mergem într-o ţară exotică. Cei de la DSP pot indica unde anume sunt situate cabinetele de medicina de călătorie sau putem cere îndrumare medicului de familie. O cale mai rapidă, însă, este adresarea către specialiştii de la cabinetul existent la Spitalul Victor Babeş, prin programare sau prezentare direct la acesta, în funcţie de cât de urgentă este cererea. Vaccinarea copiilor cu aceste vacicnuri destinate profilaxiei bolilor exotice este posibilă, însă în funcţie de anumiţi parametri discutaţi cu medicul infecţionist de la cabinet.

„Din câte ştiu eu, există pe site-ul DSP o listă cu cabinetele de medicină de călătorie şi există, inclusiv în cadrul spitalului nostru, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş, avem un cabinet de boli tropicale şi medicina călătoriei, special în ambulator şi dedicat exact acestui capitol, călătorilor în zone exotice şi ţin să spun că este foarte apreciat şi căutat de pacienţii noştri şi de călători, faptul că se află în cadrul unui spital care se ocupă şi cu tratamentul acestor boli şi cu oameni dedicaţi le conferă o mare încredere. Oamenii găsesc aceste vaccinuri, noi ne străduim să le avem în mod constant, disponibile, au mai existat perioade în care, independent de voinţa noastră, au fost importurile mult mai restrânse, dar noi ne străduim să le avem cât se poate de constant, astfel încât să putem îndeplini toate aceste măsuri profilactice atunci când este necasar. Acelaşi lucru facem şi cu copiii, îi aducem cu noi şi, în funcţie de situaţia specifică a fiecăruia, recomandăm şi lor nişte măsuri profilactice similare cu ale adultului, în măsura în care este posibil, în funcţie de vârsta copilului. Vaccinul pentru febră galbenă se poate face începând de la vârsta de 6 luni. Nu există o restricţie anume pentru celelalte, se pot face şi ele, dar este bine să vedem, mai ales în privinţa vaccinărilor copilăriei ce a făcut deja copilul, dacă a făcut recent anti polio sau vaccinările hepatitice, nu mai sunt necesare, de aceea trebuie văzut de la caz la caz. Medicul de familie întotdeauna este o idee bună pentru că poate să direcţioneze mai rapid un pacient, dar dacă nu există medic de familie sau în alte situaţii, pacientul se poate adresa direct cabinetului, nu este nicio problemă. Cel puţin în cazul nostru există un telefon pe site unde pot să sune să se programeze sau pot veni chiar şi direct dacă situaţia este mai urgentă, în intervalul acela menţionat pe site, deci disponibilitate există, numai să fie pacientul informat şi să ajungă la timp”, a explicat medicul.

De ce cu trei săptămâni înainte de plecare? Este necesară această perioadă pentru apariţia anticoprilor dar şi pentru supravegherea unor eventuale reacţii adverse. La Spitalul Victor Babeş medicii tratează afecţiuni de import de zeci de ani. Cazurile de malarie, boli digestive de import sau diverse afecţiuni cutanate sunt constant în grija medicilor de aici.

“Întotdeauna după un vaccin anticorpii apar cam la 10 zile după momentul vaccinării, în acelaşi timp, ca orice vaccin, au şi acestea nişte efecte potenţiale secundare pe care este bine să le supraveghem noi aici şi să nu apară fix în momentul în care pacientul e plecat sau este în avion, atunci este mai neplăcut. Repet, şi dacă trec 2-3 săptămâni şi mai sunt 2-3 zile până la plecare, este mai bine să-l facă, chiar şi aşa, dacă mai este puţin timp, decât să nu îl facă deloc. Noi cred că din anul 1975 tratăm pacienţi cu boli tropicale şi profilul lor s-a schimbat. Dacă înainte de 1990 erau preponderent cetăţeni străini, studenţi străini africani sau din alte ţări, care se aflau în România, din 90 încoace, de când lumea a început să circule mult mai mult, preponderent cetăţeni români care vin infectaţi din ţările respective cu malarie, cu febră tifoidă, cu febră hemoragică, cu boli diareice, sunt o multitudine de afecţiuni de import pe care noi le vedem şi le tratăm, deja este tradiţie de 50 de ani. A fost pandemie, dar chiar şi aşa au existat cazuri de malarie şi avem în permanenţă aşa cazuri, în primul rând de malarie, în al doilea de boli diareice, digestive de import, diareea călătorului, febră tifoiă, amibiaze, afecţiuni cutanate, după înţepături de insecte, boli parazitare, deci sunt tot felul de boli de import pe care noi le putem diagnostica şi trata aici în spital. Ar fi bine să conştientizeze cât mai mulţi dintre potenţialii călători că importanţa nu este în a avea un certifcat international de vaccinare, semnat şi parafat de un doctor, ci important este să aibă măsurile profilactice chiar făcute realmente, pentru că îi protejează, deci nu este vorba numai să aibă un document cu care să poată intra într-o ţară, este vorba în special de a se proteja de eventuale boli, de exemplu febra galbenă, fiind o boală fără tratament etiologic. Este o boală hemoragică, începe cu febră, mialgii, atralgii, după care evoluează cu icter şi cu manifestri hemoragice. În formele simptomatice, mortalitatea este cam de 30%, deci nu este deloc neglijabilă”, a explicat pentru News.ro Dr. Simin Aysel Florescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.