Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că România va găzdui, săptămâna viitoare, întâlnirea Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, în cadrul căreia vor fi trasate liniile principale de dezvoltare la nivel mondial. De asemenea, cu prilejul acestui eveniment va fi garantat accesul tuturor cetăţenilor la internet şi la tehnologiile noi.
“Săptămâna viitoare, România va găzdui unul dintre evenimentele internaţionale cele mai importante. Este vorba de Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor, care îşi va desfăşura activitatea în România, este un demers care a început cu mai mult timp în urmă. Iată, astăzi Guvernul a luat toate măsurile necesare, prin Ministerul Cercetării şi Digitalizării, precum şi celelalte instituţii de linie care au avut ca obiectiv principal pregătirea şi desfăşurarea acestei reuniuni”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a adăugat că liderii a 193 de ţări vor fi prezenţi la Bucureşti cu acest prilej.
“Este cât se poate de important să menţionăm că nu întâmplător se desfăşoară în ţara noastră. Este practic un semnal de recunoaştere a profesionalismului cu care specialiştii români au convins atât prin activitatea desfăşurată în ţară, cât şi prin activitatea desfăşurată în organismele internaţionale. Vorbim de liderii a 193 de ţări care vor fi prezenţi la Bucureşti şi, sigur, esenţa acestei activităţi este aceea de a trasa liniile principale de dezvoltare digitală la nivel mondial”, a explicat premierul.
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat, la rândul său, că această reuniune se va încheia cu o declaraţie prin care va fi garantat accesul cetăţenilor la internet şi la tehnologiile noi.
“Pentru noi, ca ţară, înseamnă un semnal pentru toată industria de profil. De asemenea, România are şansa să transmită tuturor românilor că participă la scrierea viitorului. Este vorba de toate noile tehnologii ale viitorului, în zona de telecomunicaţii, în zona de inteligenţa artificială. Toate marile subiecte care preocupă omenirea. La Bucureşti se va semna o declaraţie foarte importantă, Declaraţia de la Bucureşti prin care, practic, la nivelul Naţiunilor Unite se garantează accesul tuturor cetăţenilor planetei la internet, la tehnologiile noi, participarea la progresul viitorului. Este un moment de mare semnificaţie şi de mare importanţă pentru ţara noastră şi o onoare că îl găzduim”, a transmis Sebastian Burduja.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.