Senatorul PSD Robert Cazanciuc consideră că formula de 72 de ore în care un şofer primeşte rezultatele pentru a se stabili dacă a consumat sau nu substanţe interzise este rezonabilă, precizând că statul român are cele mai performante aparate din lume pentru a testa consumul de droguri. El a adăugat că scopul legii este de a-i scoate din trafic pe cei care s-au urcat drogaţi la volan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Robert Cazanciuc a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, cum vede recenta modificare la OUG 84 şi în special faptul că dacă în 72 de ore dacă nu vin rezultatele de la medicina legală o persoană care s-ar fi urcat drogată la volan va putea să conducă maşina din nou. 
”Ordonanţa de urgenţă, pentru că aşa îi spune numele, răspunde unei urgenţe Din păcate, se constată că în perioada de vară creşte numărul accidentelor grave, creşte numărul celor care se urcă băuţi sau drogaţi la volan. Din păcate, din nou, consumul de droguri s-a extins destul de mult, mai ales al unor droguri artificiale. Formula de 72 de ore mi se pare rezonabilă în condiţiile în care statul român are în momentul de faţă cele mai performante aparate din lume pentru a testa consumul de droguri la volan. Care este scopul acestei legi? De a scoate din trafic pe cineva care s-a urcat la volan, drogat. Pur şi simplu nu ne permitem să lăsăm oameni care sunt sub influenţa drogurilor lor să meargă în continuare. De aceea 72 de ore, timp în care IML-ul poate să dea un rezultat, poate să fie un termen rezonabil”, a explicat Robert Cazanciuc.
El s-a referit şi la testele fals pozitive la consumul de substanţe interzise. 
”Sigur că aceste teste sunt uneori fals pozitive înţeleg că nu într-un procent foarte mare. Eu cred că aceasta este contribuţia, cei care se află în acest procent nu foarte mare, cred că este contribuţia noastră ca cetăţeni la a face drumurile mai sigure cumva. Eu pot să rămân fără permis, dacă ştiu că nu am consumat niciun drog 72 de ore, ca parte a contribuţiei mele, dacă vreţi de care vorbeam puţin mai devreme, la siguranţa pe şosele. Statul trebuie să ţine un balans între drepturile fundamentale, dreptul meu de a mişca liber la volanul unei maşini dar şi dreptul meu de a-mi vedea de viaţa mea atât timp că nu încurc pe nimeni”, a afirmat senatorul PSD. 
El a fost întrebat în câte cazuri vin rezultatele în 72 de ore şi în câte durează mai mult. 
”Din ce am discutat cu medicii legişti există la cele două institute din Cluj şi din Iaşi, această capacitate de a livra rezultatele până la 72 de ore. Bucureştiul este singura problemă unde a durat foarte mult până acum. Înţeleg că sunt în curs de achiziţionare sau deja au achiziţionat aparatură şi Ministerul de Interne înţeleg că s-a mobilizat pentru a aduce într-o formulă cât mai rapidă aceste probe la IML Bucureşti. Dar există în derulare în momentul faţă un program cu Banca Mondială care presupune ca în fiecare judeţ până la sfârşitul anului să există asemenea laboratoare. Practic în momentul în care fiecare judeţ va avea asemenea laboratoare, nu mai avem această problemă, pentru că ele pot veni în 48 de ore, chiar şi mai devreme, depinde de substanţă”, a menţionat Robert Cazanciuc. 
El a mai adăugat că lista privind substanţele psihoactive este actualizată anual de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. 
”Şi am văzut o discuţie referitoare la substanţele astea cu efecte psihoactive. Există o listă pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii o stabileşte în fiecare an. Pentru că este o bătălie pe care statele o duc, nu doar în România, ci peste tot în lume, cu drogurile sintetice, care au, de foarte multe ori, efecte mai grave decât drogurile clasice. Se schimbă formula şi atunci tu l-ai găsit sub influenţa drogurilor, dar formula pe care o are este modificată şi atunci e o permanentă cursă pe care statele o duc cu cei care produc asemenea droguri pentru a scurta timpul din momentul în care un drog este produs, ajunge pe piaţă şi cineva este sancţionat”, a mai declarat senatorul PSD.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.