Două sectoare de drum naţional din judeţele Neamţ şi Vrancea au fost închise din cauza vremii, iar pe în Neamţ şi Vaslui, pe alte două drumuri naţionale au fost instituite restricţii de tonaj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE Potrivit directorului DRDP Iaşi, Ovidiu Mugurel Laicu, peste 200 de utilaje au acţionat în ultimele 12 ore şi au împrăştiat nisip, sare şi clorură de calciu, astfel că toate drumurile naţionale din zona Moldovei sunt deschise.

Drumurile sunt acoperite cu zăpadă frământată de până la trei centimetri în judeţul Vaslui şi de până la doi centimetri în judeţul Iaşi.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În Suceava, Botoşani şi Bacău, stratul de zăpadă depus pe drumuri nu depăşeşte un centimetru.
Potrivit DRDP Iaşi, ninge în continuare în Moldova, iar viteza vântului este între 25 şi 40 de kilometri pe oră.
Temperaturile sunt cuprinse între minus trei grade la Bârlad şi minus şase la Botoşani şi Piatra Neamţ.
"Rugăm participanţii la trafic să conducă prudent şi să aibă autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă. Recomandăm celor care pleacă la drum să se intereseze de situaţia drumurilor naţionale la dispeceratul DRDP Iaşi (0232/213168), dispeceratul CNAIR (021/9360, 021/2643333, 021/2643334), Telverde (0800 800301, 0800 800307, 0800 809360)", precizează conducerea DRDP Iaşi.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile (ninsoare viscolită), sunt impuse mai multe restricţii de circulaţie, în mai multe judeţe.

 

DRUMURI NAŢIONALE CU CIRCULAŢIA OPRITĂ

1. DN 15D, localitatea Gâdinţi, judeţul Neamţ

2. DN 23B, între loc. Stupina-Ciorăşti, judeţul Vrancea

 

DRUMURI NAŢIONALE CU RESTRICŢIE DE TONAJ  >7,5 TONE

1. DN 24B, între localităţile Albiţa-Huşi, judeţul Vaslui

2. DN 28, între localităţile Cozia şi Răducăneni, judeţul Iaşi

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.