Versurile imnului naţional au răsunat, sâmbătă, în Piaţa Tricolorului din Capitală, în faţa Palatului Cercului Militar Naţional, pe fundalul muzicii cântate de orchestrele reunite ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Afacerilor Interne. "Deşteaptă-te, române!" s-a auzit din vocea sopranei Carla Muşat, dar şi din murmurul celor prezenţi în număr "prea mic", cum chiar ministrul Ţuţuianu a afirmat, la festivitatea organizată cu ocazia Zilei Imnului Naţional, oameni care au prins vremurile în care România avea alte imnuri sau care sunt atât de tineri încât recunosc un singur cântec ca imn, precum şi copii care s-au rezumat la a aplauda şi a flutura steguleţe tricolore împărţite în Piaţă de angajaţii Primăriei Capitalei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Cum să-ţi explic eu... E frumos, e emoţionant, e de nedescris. Dar ştii care e ideea? Poate nu neapărat o problemă, poate o concepţie greşită. Suntem patrioţi de câteva ori pe an, dar suntem români la fiecare bătaie de inimă. Să nu uiţi asta", sunt cuvintele pe care le spune o femeie în vârstă înainte de începerea festivităţii, arătând spre ofiţerii Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul", aliniaţi în faţa Cercului Militar.
Alţi trecători se opresc şi fac poze, admiră uniformele ofiţerilor şi salută stângaci garda, în timp ce câţiva angajaţi ai Primăriei Capitalei împart steguleţe şi cocarde tricolore, "ca amintire".
"Nu ştiam că azi se sărbătoreşte Ziua Imnului Naţional. Habar n-aveam. Eram în trecere, de fapt, dar m-am oprit să văd armata. Au uniforme frumoase", spune un tânăr student la Matematică.
Întrebat dacă ştie versurile imnului, râde şi recită, ca dovadă, prima strofă.
"Numeşte alte trei imnuri pe care le-a avut România de-a lungul timpului".
"Ăăă, habar n-am. «Treceţi batalioane»? Nu! Ştiu de «Trei culori», atât", ridică el din umeri.
Slujba religioasă începe, se face semnul crucii, apoi orchestra Ministerului Apărării Naţionale, precum şi solişti vocali şi instrumentişti ai Ansamblului Artistic al Armatei şi ai Ansamblului Artistic al Ministerului Afacerilor Interne îşi urmează repertoriul: "Pui de lei", "Drum bun", "Treceţi batalioane române Carpaţii", "În numele Guvernului", dar şi imnuri vechi ale statului: „Trăiască regele", „Zdrobite cătuşe", „Te slăvim, Românie!", „Pe-al nostru steag e scris Unire", „Trei culori".
"Domnişoară, eu recunosc că mare patriot nu sunt. Nu ştiu cum să fac să plec din ţară mai repede. Însă în sufletul meu ţin la România. Ştiam că azi se sărbătoreşte, da. Am fost as la istorie", spune un bărbat, care susţine că abia aştepta să participe la evenimentul organizat sâmbătă.
Când primele versuri ale imnului naţional s-au auzit în Piaţa Tricolorului, mâinile au fost duse la inimă, steagurile au fost agăţate la câteva balcoane, în blocurile şi hotelurile din jur, iar cei prezenţi au fredonat în acelaşi timp cu soprana Carla Muşat.
La primul etaj dintr-un hotel aflat în zonă, o bătrână, cu o mână sprijinindu-se de balustrada balconului şi cu cealaltă ştergându-şi lacrimile, urmăreşte emoţionată festivitatea. Toate camerele se întorc spre ea, aşa că intră încet înapoi în cameră.
Festivitatea organizată cu ocazia Zilei Imnului Naţional s-a încheiat după aproximativ o oră cu un marş al Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul", iar spectacolul a fost susţinut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Muzica Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" şi Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei Române.
Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 29 iulie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.