Aproape 41% dintre bucureşteni au votat, duminică, pentru referendumul local din Capitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit datelor site-ului AEP privind prezenţa la urme, 732.061 persoane au votat, duminică, pentru referendumul din Bucureşti, respectiv 40,96% dintre cei cu drept de vot.

Peste 397.000 dintre votanţi sunt femei, cei mai mulţi dintre cei care au răpmus la întrebările referendumului local având între 45 şi 64 de ani.

Pragul pentru validarea consultprii locale a fost atins încă înainte de ora 17.30.

Cele trei întrebări la care au trebuit să răspundă bucureştenii au fost:

1. ⁠Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti? ⁠

2. Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?

3. Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?

Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente, adică aproximativ 450.000 de bucureşteni.

Procesele-verbale vor fi întocmite separat pentru fiecare dintre cele trei întrebări şi vor fi transmise Birourilor electorale de sectoare, iar după centralizare, rezultatele vor fi transmise la Biroul Electoral Central, care va anunţa dacă referendumul local este sau nu valid.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.