O nouă rectificare bugetară a fost aprobată în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), urmând să fie reduse cu 175 de milioane de lei fondurile de la infrastructură. În schimb, va fi suplimentat cu 16,7 milioane de lei bugetul pentru biserici şi pentru Administraţiei Monumentelor. Nu se vor mai aloca fonduri pentru semaforizarea a 38 de intersecţii, iar bugetul pentru colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor va fi redus şi el cu peste 3 milioane de lei.
Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetară a fost aprobat cu 32 voturi "pentru” şi 14 voturi "împotrivă”.
"Dacă înainte aveam o nebuloasă, în sistemul ăsta paralel, cu companiile Gabrielei Firea, cheltuirea banilor va fi complet obscură”, a declarat consilierul USR Ana Ciceală.
Potrivit proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetară aprobat de CGMB, ar urma să fie redus bugetul alocat pentru înfiinţarea de noi subunităţi de pompieri în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov, de la 3 milioane de lei la 298.000 de lei, precum şi cel pentru achiziţionarea de echipamente şi maşini, de la 54,5 milioane de lei, la 11,6 milioane de lei.
De asemenea, fondurile pentru restaurarea Palatului Voievodal „Curtea Veche” se reduc cu 6,2 milioane de lei, de la 6,7, la fel şi cele pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic din Centrul Istoric - cu 1,4 milioane de lei, de la 1,5 milioane de lei.
Bugetul proiectului Esplanada din zona Unirii, care ar urma să cuprindă o sală de concerte, o pinacotecă, precum şi o secţiune pentru Muzeul Literaturii, se reduce cu 1,1 milioane de lei, iar implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Capitalei va fi făcută cu 1 milion de lei, cu 4 milioane de lei mai puţin decât fusese alocat iniţial.
Ar urma să se ia bani şi de la salubritate – peste 16,5 milioane de lei, iar bugetul pentru colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor va fi redus cu peste 3 milioane de lei (de la 3,8 milioane de lei).
Conform proiectului de hotărâre, fondurile vor fi reduse şi la secţiunea transporturi, astfel că, în loc de aproape 1,1 miliarde de lei, vor fi alocaţi puţin peste 9,1 milioane de lei.
În ceea ce priveşte străzile şi parcările din Bucureşti, bugetul alocat ar urma să fie redus cu peste 1,7 milioane de lei (de la 4 milioane de lei). Astfel, proiectul privind traseul prioritar pietonal şi de biciclişti va beneficia de doar 100.000 de lei, redus de la 3,5 milioane de lei, iar bugetul alocat pentru construirea parcărilor subterane în Piaţa Constituţiei, la Sala Palatului şi în Piaţa Rahova, de 8,1 milioane de lei, va rămâne la 400.000 de lei.
Pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate şi a altor sudii aferente obiectivelor de investiţii, va fi redus bugetul pentru modernizarea Pieţei Eroii Revoluţiei şi construirea pasajului pietonal de la 8,1 milioane de lei, la 1,1, pentru reabilitarea sistemului rutier şi liniei de tramvai pe Bd. Liviu Rebreanu, de la 13,8 milioane de lei la 11,8 milioane de lei, reabilitarea sistemului rutier şi a liniilor de tramvai pe Şoseaua Pantelimon, de la 68,2 milioane de lei la 29,9 milioane de lei, proiectul de penetraţie Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti-Piteşti va avea buget de 55 de milioane de lei, urmând să fie redus cu 35 de milioane de lei, iar cel alocat iniţial pentru Prelungiea Ghencea – Domneşti va scădea cu 4,9 milioane de lei (de la 5 milioane de lei).
Pentru semaforizarea a 38 de intersecţii noi nu vor mai fi alocate fonduri.
În schimb, va fi suplimentat bugetul Centrului de Creaţie, Artă şi Tradiţie (CREART), care va avea 63,2 milioane de lei, cu 10,5 milioane de lei mai mult. Va fi suplimentat şi bugetul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, cu peste 10 milioane de lei, astfel încât instituţia va avea un buget de 127,5 milioane de lei. Din această sumă, 10,7 milioane de lei vor merge la biserici şi parohii, la care se adaugă 1,5 milioane de lei pentru Arhiepiscopia Bucureştilor şi 4,5 milioane de lei pentru Patriarhia Română (suplimentat de la 15 milioane de lei la 19,5 milioane de lei).
Pentru realizarea ansamblului monumental Regele Ferdinand I, se majorează fondurile de la 7 milioane de lei la aproape 15,8 milioane de lei şi se alocă aproximativ 1,1 milioane de lei pentru realizarea monumentului Regina Maria a României. Pentru lucrările de reparaţii la Pasajul Latin se elimină bugetul de 650.000 de lei.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut, miercuri, într-un comunicat de presă, că municipalitatea "nu taie bani de la proiectele de infrastructură sau investiţii”, ci este vorba de o rectificare bugetară conform legislaţiei în vigoare, care ţine cont de etapizarea proiectelor în curs".
"Nu este în niciun caz vorba de tăieri în sensul diminuării creditelor de angajament multianuale, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării finalizarea unui proiect, ci doar redirecţionarea creditelor bugetare din 2017, respectiv a sumelor care, din motive obiective, nu pot fi cheltuite până la sfârşitul acestui an. În plus, la o serie de obiective de investiţii, aflate în fază incipientă, studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice vor fi întocmite de către Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti S.A., întrucât cu toată întârzierea generată de procedura de înfiinţare a companiei, termenele de finalizare vor fi scurtate substanţial", a susţinut Firea, într-un comunicat de presă transmis pentru a răspunde acuzaţiilor privind tăierile de fonduri, la rectificare, pentru domenii importante.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.