Poliţiştii le recomandă celor care se întorc astăzi acasă din minivacanţa de Paşti să conducă atent şi cu prudenţă şi să respectaţi indicaţiile poliţiştilor din teren.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Vă recomandăm să conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor vehiculelor şi să efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare. Evitaţi efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase. Circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule”, sunt recomandările poliţiştilor.

Aceştia îi mai îndeamnă pe şoferi ca, în condiţiile unui trafic aglomerat sau a apariţiei blocajelor rutiere, să îşi păstreze calmul, să nu blocheze intersecţiile şi să nu se angajeze în depăşirea unei coloane de autovehicule.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Toţi ocupanţii autovehiculelor trebuie să utilizeze centura de siguranţă.

De asemenea, poliţiştii le recomandă pietonilor să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare şi să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.