Rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din România, un indicator al gradului în care populaţia este activă din punct de vedere economic, a scăzut în al patrulea trimestru al anului trecut la 68,4%, de la 70,3% în al treilea trimestru din 2017, şi a scăzut sub ţinta fixată pentru 2020, care prevede o rată de ocupare de minimum 70%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În al treilea trimestru din 2017, rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 ani, luată în calcul în comparaţiile europene, a fost de 70,3%.

Statisticile privind ocuparea sunt mai slabe dacă se ia în calcul întreaga populaţie din România considerată în vârstă de muncă, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani.

La această categorie, gradul de ocupare a ajuns la 63,4%, în scădere cu 1,9 puncte procentuale faţă de trimestrul anterior.

Din totalul populaţiei active la finalul lunii decembrie, de 8,966 milioane persoane, 8,541 milioane erau ocupate, iar 425.000 erau şomeri.

Din categoria celor care lucrau, 6,444 milioane de persoane aveau statutul de salariaţi, iar 2,097 milioane de persoane erau patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi şi membri ai unei societăţi agricole sau ai unei cooperative neagricole.

Pe categorii de vârstă, există diferenţe mari în privinţa ratei de ocupare. Indicatorul înregistra cel mai înalt nivel la categoria de vîrstă 25-54 de ani, cu o rată de ocupare de 79,5%, în timp ce 44,8% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 55 şi 64 de ani erau activi pe piaţa muncii.  

Rata de ocupare a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a fost de 22,9%, iar cea mai mică rată de ocupare, de 7,8%, era în rândul persoanelor cu vârsta de cel puţin 65 de ani, potrivit datelor INS.

În ceea ce priveşte şomajul, rata generală a stagnat faţă de nivelul din trimestrul precedent, la 4,7%. Cea mai înaltă rată, de 27,5%, s-a înregistrat în rândul tinerilor din categoria de vârstă 15-24 de ani din mediul urban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.