Rareş Hopincă, prefectul Capitalei, a declarat joi despre propunerea lansată în spaţiul public, privind testarea antidrog în şcoli şi adeverinţa la începutul anului şcolar, că nu doresc să impună nimic, iar orice testare se face cu acordul părintelui. Prefectul a precizat că nu mai trebuie să ascundem sub preş, pentru că acest consum de droguri în rândul tinerilor este un flagel iar dacă copiii încep de la 13 ani să consume droguri şi mare parte din părinţi, mai ales din mediile vulnerabile, nu cunosc acest lucru, acei copii sunt condamnaţi. Hopincă a mai arătat că în Municipiul Bucureşti nu există un centru specializat de remediere, de reabilitare a adicţiilor în rândul minorllor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

ÎPrefectul Capitalei a declarat la Prima News că în cadrul grupului de lucru înfiinţat la Prefectură au discutat să consulte părinţii cu privire la anumite propuneri privind consumul de droguri în rândul tinerilor.

”Unele dintre ele pot părea excesive, pot părea şocante dar trebuiie să reţinem că noi întrebăm părinţii dacă sunt de acord să facem anumite lucruri, nu am venit să impunem o adeverinţă ci venim cu un chestionar, fundamentat ştiinţific, prin care întrebăm părinţii: sunteţi de acord cu testarea ocazională în şcoli cu aparate drug-test, similare cu cele folosite de Poliţia Rutieră. Dacă se va ajunge la o astfel de propunere, va fi însoţită de acordpul prealabil al părinţilor, nimeni nu va putea testa un copil fărăr acordul părintelui”, a explicat Rareş Hopincă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Prefectul a mai spus că a doua întrebare pentru părinţi este dacă sunt de acord ca înainte de înscrierea în anul şcolar, copilul să îşi facă analize de sânge, inclusiv cu marker antidrog, şi în urma acestoranalize să i se elibereze copilului o adeverinţă. Hopincă a explicat că adeveinţa eliberată de spital se duce la şcoală şi spune doar că a fost testat, nu pozitiv, nu negativ, iar rezultatele se duc în familie.

”Noi nu vrem să sancţionăm aceşti copii ci să conştientizăm familia, ea trebuioe să ştie că are nevoie de ajutpr specializat”, a spus prefectul Capitalei. Hopincă a mai spus că a doua zonă este de rezolvare a problemei, de vindecare.

”În paralel, trebuie să venim cu un proiect, de exemplu în Municipiul Bucureşti nu există un centru specializat de remediere, de reabilitare a adicţiilor în rândul minorllor. Adicţia nu este o boală, nu trebuie sancţionată, nu trebuie să venim cu poliţia la uşă”, a precizat el.

Potrivit prefectului, ”reacţia trebuie să fie una fermă împotriva fenomenului”. ”Asta trebuie făcut, că s-a pierdut lupta cu unii consumatori, cu unele sfere, poate că s-a pierdut dar trebuie recâştigată încrederea în instituţiile statului şi pentru asta trebuie acţionat. Nu mai trebuie să ascundem sub preş, este un flagel, este un fenomen, dacă copiii încep de la 13 ani să consume droguri şi mare parte din părinţi, mai ales din mediile vulnerabile, nu cunosc acest lucru, acei copii sunt condamnaţi”, a completat Rareş Hopincă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.