Unu din zece părinţi nu şi-ar lovi niciodată copilul, iar unu din doi crede că lovirea este spre binele copilului, arată un raport al Fundaţiei World Vision România, care cuprinde o caracterizare a principalelor şapte tipologii de părinţi din România care au o atitudine violentă faţă de propriii copii, precum şi motivele invocate cel mai frecvent de părinţi pentru a justifica lovirea copilului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Scopul raportului de cercetare "De ce lovim copiii?" este de a oferi o cheie de interpretare cu privire la incidenţa comportamentelor violente asupra copiilor, iar analiza se concentrează pe atitudini faţă de violenţă şi oferă o perspectivă asupra factorilor declanşatori care duc la violenţa părinţilor asupra propriilor copii. Totodată, studiul cuprinde şi o analiză privind efectele pe termen lung ale violenţei atât asupra copilului, cât şi asupra societăţii.

Raportul “De ce lovim copiii?” arată că doar 1 din 10 (9%) părinţi români nu şi-ar lovi niciodată copilul; atitudinea violentă faţă de copii se regăseşte portretizată în 7 tipologii distincte de părinţi care justifică violenţa în moduri diferite: 1 din 2 părinţi (51%) cred că lovirea este pentru binele copilului; 1 din 10 (10%) consideră că lovirea apare din cauza copilului; 8% ar lovi copiii dar nu ar vrea ca acest lucru să se afle; 8% invocă motivaţii religioase; 6% lovesc copiii gratuit, fără motiv; 5% afirmă că ar lovi copilul pentru că toată lumea face la fel; 3% se simt foarte vinovaţi după ce lovesc.

“În mod paradoxal, deşi românii consideră violenţa asupra copilului ca fiind a treia problemă socială din România, după sărăcia extremă şi calitatea educaţiei, raportul arată că peste jumătate dintre părinţi nu consideră că o palmă la fund este o formă de violenţă, iar peste 90% cred că violenţa este doar atunci când lovirea provoacă vânătăi şi cicatrici sau când părinţii îşi bat copilul fără motiv”, a declarat Daniela Buzducea, Director Naţional World Vision România.

“Toate studiile privind efectele violenţei asupra copilului ne arată că este imperativ să reconsiderăm această atitudine faţă de copii şi că noi toţi, ca societate, avem nevoie de o schimbare care trebuie să înceapă cu copiii noştri”.

Astfel, raportul mai arată că, deşi s-au înregistrat progrese privind mentalitatea românilor cu privire la lovirea copiilor (părinţii nu mai cred că “Bătaia e ruptă din Rai”), fenomenul violenţei asupra copiilor continuă să persiste şi pentru că 82% dintre părinţi se asociază proverbului „Rufele murdare se spală în familie”, iar 76% dintre respondenţi afirmă că au fost supuşi unor comportamente violente în copilărie, ceea ce sugerează perpetuarea inter-generaţională a violenţei asupra copilului.

Cercetarea a fost realizată de către Reveal Marketing Research pentru Fundaţia World Vision România şi face parte din campania naţională de conştientizare publică cu privire la violenţa asupra copilului, pe care World Vision România o derulează, ca parte a campaniei globale It takes a world to end violence against children a World Vision Internaţional.

La nivel global s-a creat Parteneriatul Global pentru Eliminarea Violenţei asupra Copilului, sub umbrela Organizaţiei Naţiunilor Unite. Din Parteneriatul Global fac parte guverne, ONG-uri, agenţii ONU, universităţi şi agenţi economici din întreaga lume. În cadrul Parteneriatului România şi-a asumat rolul de ţară campion şi a lansat deja această campanie în luna martie a acestui an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.