Grupul de Comunicare Strategică anunţă că până vineri, la ora 10:00, s-au înregistrat aproape 10.000 de cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 30 de decese, 3 fiind anterioare. Dintre cei 456 de pacienţi internaţi la ATI, 49 au certificat care atestă vaccinarea. Zece dintre pacienţii de la ATI sunt copii / Rata de infectare în Bucureşti a ajuns la 4,1 la mie. Şi în suceava valoarea acestui indicator a trecut de 4, iar în Cluj este peste 4.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - ”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.884 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 99 mai mult decât în ziua anterioară. 1.047 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, transmit autorităţile.

În Bucureşti sunt 1.598 de cazuri noi de COVID-19, în Cluj- 753, Timiş - 621, Suceava - 565.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este peste 4 în Bucureşti şi în judeţul suceava, iar în Cluj este peste 5. În alte şase judeţe este peste 3.

În total, până astăzi, 14 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.885.771 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 18.165 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.773.435 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 458 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 59.180 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 13.01.2022 (10:00) – 14.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 30 de decese (17 bărbaţi şi 13 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Botoşani, Braşov, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Suceava, Vrancea.

Dintre cele 30 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 13 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Din totalul de 30 de pacienţi decedaţi, 24 au fost nevaccinaţi şi 6 vaccinaţi. Cei 6 pacienţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani şi peste 80 ani. Pacienţii vaccinaţi care au decedat  prezentau comorbidităţi.

Au fost raportate 3 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţul Giurgiu, unul în luna noiembrie 2021 şi 2 în luna decembrie 2021.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.490, cu 218 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 456 de persoane, cu 15 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 456 de pacienţi internaţi la ATI, 49 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienţilor internaţi, 230 sunt minori, 220 fiind internaţi în secţii, cu 26 mai mult decât în ziua anterioară şi 10 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.
 
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.308.947 teste RT-PCR şi 6.523.888 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.613 teste RT-PCR (10.356 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.257 la cerere) şi 42.604 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 41.886 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.453 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 53.552 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 335 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.732 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 532 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 13 ianuarie, 1.292 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 236.400 lei.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.843 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 206 în Marea Britanie, 133 în Franţa, 3.125 în Germania,  97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia,  12 în SUA, 9 în Suedia,  146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 45 în Cipru, 8 în India, 5 în Ucraina, 9 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 8 în Croaţia, 6 în Portugalia, 6 în Polonia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Kuweit şi Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 201 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia şi unul în Croaţia au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

UPDATE: Potrivit datelor transmise, vineri, de Direcţia de Sănătate Bucureşti, rata de infectare în Capitală a ajuns la 4,1 la mie. 

ŞTIRE INIŢIALĂ:  ”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 14 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 9.884 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 30 de decese, dintre care 3 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, transmite  Grupul de Comunicare Strategică.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.