Ministrul Sănătăţii a explicat în cadrul unui interviu acordat News.ro că, în urma unor situaţii generate de unele unităţi spitaliceşti din teritoriu, în care pacienţii erau condiţionaţi la internare de un test COVID pe care erau nevoiţi să şi-l achite singuri, a emis Ordinul de ministru care stipulează clar că aceste teste trebuie să fie gratuite, iar spitalul respectiv trebuie să achite testele din fondurile pe care le are la dispoziţie.
„Situaţia a fost generată de semnalele pe care le-am primit din teritoriu în care accesul în diverse unităţi sanitare, mai ales în spitale, de fapt, era condiţionat de existenţa unui astfel de test.
Este total anormal ca un pacient cu diverse patologii să nu poată să-şi trateze boala de bază într-un spital şi să fie condiţionată examinarea sau internarea lui într-un spital de existenţa unui astfel de test.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Noi nu putem să blocăm accesul la servicii de sănătate al cetăţenilor invocând necesitatea unui test COVID şi atunci am luat decizia să adoptăm un Ordin de ministru care să precizeze că, în spitalele în care, din diverse motive , de exemplu un pacient este simptomatic sau a fost evenual în contact cu o persoană care a fost infectată necesită un test, atunci testul trebuie rezolvat de unitatea respectivă, pentru că nu putem să acceptăm acest lucru invocând necesitatea testării şi să limităm în vreun fel accesul oamenilor la serviciile medicale spitaliceşti”, a explicat Ministrul Sănătăţii.
Testul COVID solicitat atunci când este cazul pacientului la internare se achită numai din fondurile pe care le are la dispoziţie spitalul, nu din banii pacientului, spune Rafila. O testare rapidă costă acum foarte puţin, subliniază Ministrul Sănătăţii. În ceea ce priveşte testarea pentru COVID 19 la internarea în spital, nu există un protocol oficial în acest sens. Persoanele simptomatice sunt testate în primul rând, iar apoi contacţii cu persoane infectate cu COVID 19.
„Spitalul poate să solicite pacientului un test, dar nu trebuie să vină pacientul cu testul, ci îl testează ei acolo, la spital. Se achită din banii spitalului, spitalul are o serie întreagă de venituri bazate în principal pe contractul cu Casa, şi testarea aceasta, o testare rapidă probabil acum costă foarte puţin, un test rapid probabil e undeva în jur de 10 lei, nu cred că este o problemă pentru orice unitate spitalicească dacă hotărăşte să facă acest lucru pentru pacienţii pe care îi internează.
Nu este niciun protocol, este o decizie pe care o ia spitalul, ea este raţională în cazul unor pacienţi simptomatici, dar pentru pacienţii care sunt asimptomatici, nu are rost să facem o testare la toată lumea, dat sigur ei pot decide acest lucru însă trebuie să se hotărască şi să facă această testare imediat după prezentare tuturor pacienţilor pe care ar dori să îi testeze. Nu se poate să solicite ca pacientul să îşi facă acest test undeva, în altă parte. Sigur, dacă pacientul are întâmplător un test efectuat în altă parte, asta nu înseamnă că nu poate să-l utilizeze, deci nu se decontează pacientului nimic, dar spitalul trebuie să asigure testarea şi, cum spuneam, trebuie să asigure accesul pacienţilor la serviciile medicale spitaliceşti necondiţionat”, a precizat ministrul Sănătăţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.