Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat că este inacceptabil modul în care s-a adresat operatorul de la Ambulanţa Cluj către părinţii unei fetiţe ce au cerut ajutor. Arafat a explicat că putea fi trimis un medic la consultaţie şi o maşină pentru a transporta copilul cu unul dintre părinţi la Unitatea de Primiri Urgenţe.
”Este inacceptabil, am zis acest lucru şi nu o zic numai pentru că vorbim la o emisiune, deci modul de adresare, modul de a vorbi cu oameni care solicită ajutor, nu poate să fie în acest hal, să zic aşa. Chiar dacă tu, ca personal medical, nu consideri că e o urgenţă reală, pentru părinţii respectivi, faptul că văd că copilul lor are sânge în urină sau urinează roşu şi e cu sângerare, este ceva care îi sperie. Probabil este o infecţie urinară, asta este cel mai probabil. Dar, totuşi, pentru aceşti părinţi este un semn care atrage atenţia şi părinţii vor un răspuns, o soluţie”, a declarat Raed Arafat, la Digi24, marţi seară.
Arafat a precizat că problema putea fi rezolvată în urma unei discuţii purtate cu calm şi cu mai multe explicaţii.
”Chiar dacă ştim că medicul de familie putea fi contactat, dacă nu exista medic de familie, putea să se rezolve problema uşor, vorbind frumos cu ei, discutând, explicând şi în final, da, se poate trimite o maşină de consultaţii la domiciliu să vadă fetiţa sau să trimită fetiţa cu unul dintre părinţi la UPU pediatrică. Existau alternative pentru dispecerul respectiv. Modul în care a fost abordată problema, din păcate nu este unul profesionist”, a mai declarat Arafat.
Secretarul de stat a anunţat că a solicitat deschiderea unei anchete disciplinare.
”Am vorbit cu managerul de la Ambulanţa Cluj şi l-am solicitat să deschidă o anchetă disciplinară care este o procedură cunoscută pentru acest lucru. Trebuie să o asculte pe doamna, trebuie să îi ia, bineînţeles, declaraţia, trebuie să asculte ce s-a vorbit acolo, trebuie să ia o decizie în acest sens. Şi decizia nu are cum să fie, părerea mea cel puţin, ascultând cum s-a vorbit, nu are cum să fie o decizie că şi-a făcut treaba corect pentru că nimeni nu acceptă astfel de mod de agresare către un apelant la 112. Mai ales că oamenii vorbeau frumos, politicos, nu au jignit-o. Nu pot să spun că a vorbit aşa pentru că cineva a agresat-o telefonic. În niciun caz. Sunt părinţi care au solicitat ajutor şi trebuia tratat ca atare cazul”, consideră şedul DSU.
Raed Arafat a mai precizat că existau soluţii, iar discuţia a fost ”deplasată”, în timp ce ”comentariile din discuţia respectivă nu erau la locul lor”.
”Un părinte când vede copiulul urinând sânge, se sperie. Noi nu putem să aşteptăm ca părinţii să aibă noţiunile medicale pe care le are un medic sau un asistent medical. Este clar că trebuie discutat cu părintele, clar, liniştit şi trebuie găsite soluţii. Nu ai cum să spui la un părinte la ora 4 după-masa, când vezi că un copil urinează şi vede sânge, aşteaptă până mâine când vine medicul de familie. Într-adevăr, medicul de familie putea să fie o soluţie, puteau să trimită un medic la consultaţie la domiciliu de către Serviciul de Ambulanţă sau puteau să trimită o maşină care să îi transporte către spital. Modul de discuţia a fost deplasta şi comentariile din discuţia respectivă nu erau la locul lor”, a afirmat Arafat.
Întrebat dacă o explicaţie a modului deplasat de adresare al operatorului ar fi surmenajul, Arafat a explicat că turele sunt de cel mult 12 ore.
”Turele sunt de 12 ore, există un program. Posibil că unii au făcut ture suplimentare, asta nu spun nimic aici, dar şi aşa nu se justifică să te adresezi în modul în care s-a adresat părintelui. Deci asta nu este acceptabil şi vor trebui să fie analizate toate aspectele, inclusiv numărul de ture pe care le-a făcut doamna. Dar o tură nu are cum să fie mai mari de 12 ore”, a mai afirmat Raed Arafat.
Presa locală a relatat că, în noiembrie, părinţii unei fetiţe de un an şi câteva luni, din comuna Aghireşu, au sunat la 112 pentru a solicita o ambulanţă întrucât micuţa urina cu sânge.
Operatorul care a preluat apelul, o femeie, le-a reproşat celor doi că nu au sunat la medicul de familie, întrucât problema nu reprezintă o urgenţă. Atunci când tatăl i-a spus că va răspunde dacă fiica sa păţeşte ceva, aceasta le-a spus părinţilor că ei sunt răspunzători pentru felul în care îşi cresc copiii.
Abia la al treilea apel la 112, preluat de un alt operator, a fost trimisă o ambulanţă pentru ca fetiţa să fie dusă la spital.
Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Cluj, Horia Simu, a declarat că persoana respectivă este monitorizată şi că o astfel atitudine "nu îşi are locul".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.