Zeci de activişti, reprezentanţi ai mai multor organizaţii neguvernamentale, au protestat, sâmbătă, în faţa sediului Primăriei Sinaia faţă de decizia autorităţilor locale de a ridica o parcate cu şapte etaje într-o zonă istorică a staţiunii. Cu o zi înainte de protest, Primăria Sinaia a anunţat că nu renunţă că proiectul privind ridicarea parcării supraetajate în apropierea gării din staţiune, primarul oraşului, Vlad Oprea, susţinând că acesta „este perfect legal, justificat, corect, cu toate autorizaţiile la zi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Zeci de activişti din societatea civilă au participat, sâmbătă, la un protest care a avut loc în centrul staţiunii Sinaia, în faţa sediului primăriei din oraş, faţă de un proiect care prevede ridicarea unei parcări supraetajate în apropierea gării din staţiune, într-o zonă istorică a oraşului. 
Protestatarii care au mers la Sinaia din mai multe judeţe au adus cu ei pancarte pe care au scris mesaje precum: „Nu treceţi cu buldozerul, este aleea Caraiman”, Primarul Oprea ne distruge istoria”, „Pădurea mea”. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceştia au scandat: ”Ce vrem noi, e şi pentru voi!”, ”Oprea, nu uita, Sinaia nu e a ta!”, „Uniţi salvăm aleea Caraiman”, Restauraţi nu demolaţi!”, „PNL, nu uita, Oprea e problema ta!” şi ”Sinaia, nu uita, suntem toţi de partea ta!”. 
 

Manifestanţii care au organizat protestul atrag atenţia asupra faptului că prin implementarea proiectului privind parcarea va fi distrusă aleea care face legătura între gară şi hotelul Caraiman, veche de peste o sută de ani. Ei spun că parcările de tip park&ride, unde turiştii lasă autovehiculele şi folosesc transportul public ori merg pe jos nu se construiesc în centrul localităţilor, ci la periferia acestora.
Manifestaţia de sâmbătă este suţinută de mai multe organizaţii neguvernamentale, între care Agent Green, Iniţiativa România, Declic, Fundaţia Eco-Civica, Corupţia Ucide şi Greenpeace.
 
Cu o zi înainte de protest, Primăria oraşului Sinaia a anunţat continuarea tuturor demersurilor pentru implementarea proiectului. 
„Proiectul Park&Ride a depăşit toate barierele de verificare ale instituţiilor statului şi instanţelor din România, chiar dacă pentru derularea acestor proceduri a fost nevoie de patru ani. Uniunea Europeană îl finanţează, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ne-a dat dreptate să îl continuăm, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi-a dat acordul, iar sinăienii îşi doresc acest proiect. Este perfect legal, justificat, corect, cu toate autorizaţiile la zi. Park&Ride înseamnă un proiect unic pentru Valea Prahovei, dar şi pentru orice staţiune turistică din România. Scopul nostru este să asigurăm standardele cele mai înalte pentru turişti, atât în ceea ce priveşte accesibilitatea, cât şi protecţia mediului, având în vedere că nivelul ridicat de trafic şi poluare reprezintă o mare problemă a DN1. Toate oraşele din România au nevoie de astfel de proiecte de infrastructură!”, a transmis primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.
Construirea parcării, care conform planurilor ar fi trebuit finalizată în luna februarie a anului trecut, a fost blocată în urma unei anchete realizate de Rise Project, care arăta, printre altele, că „prin ridicarea acestei construcţii, vor fi distruse o vegetaţie matură, întinsă pe aproximativ 2.000 de mp, precum şi scări şi alei vechi de peste un secol – parte din planul urbanistic originar al oraşului”. 
În urma dezvăluirilor Rise Project, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în calitate de autoritate de management a proiectului, a emis, în mai 2020, o decizie de reziliere a contractului, pe care Primăria Sinaia a contestat-o în instanţă.
În mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză oraşului Sinaia, anulând decizia Ministerului. Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs, iar în 29 septembrie anul trecut recursul a fost respins definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Proiectul ar fi trebuit demarat în septembrie 2017 şi finalizat în termen de 54 de luni, în februarie 2022.
În august 2019, Ordinul Arhitecţilor din România transmitea public un punct de vedere cu privire la proiectul parcării de la Sinaia, arătând că, ”deşi există practici la nivel european privind amplasarea parcărilor de tip Park & Ride lângă gara unei localităţi, rareori acestea se aplică în aşezări în care gara face parte din centrul istoric sau din zone reprezentative pentru peisajul cultural şi natural şi atunci doar în condiţii bine stabilite”.
”În cazul staţiunii Sinaia, suntem de părere că este necesară identificarea unei alte soluţii de amplasare a parcării de tip Park & Ride, soluţie care să nu pună în pericol identitatea localităţii. Ansamblul Gării Sinaia este compus din două monumente istorice, fiind emblematic pentru istoria şi peisajul urban al staţiunilor montane din România, al cărui potenţial este identificat în planurile de dezvoltare a staţiunii. (...) Datorită elementelor originale de infrastructură şi datorită stilului arhitectural unic prin unitate şi coerenţă, amplasarea un proiect de tipul Park & Ride, care presupune un corp voluminos, va fragmenta atât funcţional, cât şi estetic, o zonă reprezentativă care face parte din centrul staţiunii”, scria Ordinul Arhitecţilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.