Sindicaliştii din domeniul energiei protestează, luni, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ziua în care instanţa ar trebui să se pronunţe cu privire la scăderea vârstei de pensionare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Blocul Naţional Sindical informează că, la această oră, are loc un protest organizat de Federatia Sindicatelor Energetica, în faţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Membrii Federaţiei Sindicatelor Energetica, lucrători în domeniul energiei, solicită aplicarea Legii 197/2021 tuturor minerilor”, au transmis, luni, sindicaliştii.

Potrivit acestora, luni este şi ziua în care instanţa supremă ar trebui să dea o soluţie privind aplicarea în totalitate a acestei legi, de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare. 

Potrivit Jandarmeriei Bucureşti, care asigură măsurile de ordine la protest, manifestarea este avizată până la ora 13.00.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.