Activişti ai Greepeace România au organizat, marţi, un protest în faţa sediului Ambasada Ungariei la Bucureşti, demers care face parte dintr-o serie de acţiuni similare, în mai multe ţări din Europa. Reprezentanţii ONG-ului susţin că "renunţarea la petrolul rusesc este singura opţiune viabilă şi absolut necesară, atât pentru a înceta războiul, cât şi pentru a proteja clima şi mediul înconjurător", reclamând decizia administraţiei de la Budapesta de a nu susţine un embargo la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte importurile de petrol şi gaz din Federaţia Rusă.
"Prim ministrul maghiar, Viktor Orbán, împiedică acţiunea comună a UE împotriva agresiunii Rusiei, argumentând că ar presupune un cost ridicat pentru economia ţării. Greenpeace cere guvernului maghiar să-şi dedice toate resursele pentru a reduce consumul de petrol fără să blocheze o acţiune de grup, europeană, care ar putea aduce pacea în viitorul apropiat. Guvernul Ungariei se opune ferm embargoului, refuzând să facă orice efort pentru a-şi reduce dependenţa de petrolul rusesc şi delimitându-se de celelalte ţări ale Uniunii Europene care consideră că un embargo asupra petrolului rusesc poate opri mai repede războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina. Renunţarea la petrolul rusesc este singura opţiune viabilă şi absolut necesară, atât pentru a înceta războiul, cât şi pentru a proteja clima şi mediul înconjurător. Chiar dacă alegerile au fost câştigate şi cu promisiunea lui Orbán că preţurile la energie vor rămâne mici, alinierea cu politicile europene privind investiţiile în energie verde şi nu în combustibili fosili care alimentează atât criza climatică, cât şi războiul, este absolut necesară”, transmite Greenpeace România, într-un comunicat dat publicităţii marţi.
Activiştii de mediu amintesc, în acest context, declaraţia fostul consilier economic şef al lui Vladimir Putin Andrei Illarionov, care a spus că atacurile ruseşti asupra Ucrainei s-ar opri "într-o lună sau două” dacă aliaţii occidentali ar înceta să cumpere petrol şi gaze ruseşti.
"Greenpeace a transmis aşadar un mesaj şefului guvernului de la Budapesta, Viktor Orbán, direct în faţa Ambasadei din Bucureşti, prin mesajele de pe pancarte: Elég a véres olajból!, Orbán, stop the bloody oil (Ajunge cu petrolul sângeros!) şi Orbán, STOP petrol ACUM!. Mesajul este transmis de activiştii de mediu Greenpeace în mai multe ţări din Europa”, precizează ONG-ul.
Greenpeace reclamă că, în timp ce majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene "sunt gata să împartă povara reducerii agresiunii ruse, guvernul maghiar cere sute de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru a-şi dezvolta infrastructura petrolieră care distruge clima, prin rafinăria Százhalombatta şi conducta de petrol Adriatică”. Activiştii sunt de părere că "fundalul revendicării nu este protecţia poporului maghiar, ci protecţia profitului companiei petroliere MOL, care obţine un profit generos prin importurile de petrol rusesc ieftin”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.