Guvernul a aprobat, vineri, o schemă de ajutor pentru proprietarii de păduri în zonele protejate, în valoare totală de 285.000.000 lei, sumă care se va acorda în intervalul 2017-2020.
”Pentru anul 2017, valoarea totală maximă este de 19 milioane lei. Schema prevăzută în actul normativ se aplică proprietarilor privaţi, persoane fizice şi juridice, precum şi asociaţilor acestora care au în proprietate păduri pe ale căror terenuri forestiere există restricţii de mediu aplicabile activităţilor forestiere”, informează Guvernul.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Suprafaţa aproximativă pentru care se vor acorda compensaţii este de 216.000 ha, dintre care 31.000 ha sunt în zone în care tăierile sunt complet interzise, iar 85.000 ha în zone unde sunt permise doar tăieri de conservare. Pentru prima categorie, compensaţia este de 493 lei/an/ha, iar pentru a doua de 226 lei/an/ha.
”Solicitanţii trebuie să depună cererile, împreună cu toată documentaţia solicitată, la sediul Gărzii Forestiere de care aparţin, în fiecare an, până la data de 30 iunie. Pentru anul 2017, solicitările se vor depune în maxim 90 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ”, precizează sursa citată.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.