Un proiect care vizează creşterea siguranţei pacienţilor în din spitalele din subordinea Consiliului Judeţean Cluj, în valoare de peste 29 de milioane de lei, a primit finanţare. Sunt vizate mai multe tipuri de instalaţii, între care cele de semnalizare şi alarmare la incendiu şi cele de oxigen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Proiectul Consiliului Judeţean Cluj ce vizează „Creşterea siguranţei pacienţilor spitalelor din municipiul Cluj-Napoca ce utilizează fluide medicale" a fost selectat pentru finanţare. În valoare totală de 29.122.516 lei, acesta a fost depus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 „Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19", a transmis, marţi, CJ Cluj, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că scopul acestei iniţiative este acela de a creşte siguranţa persoanelor internate în Spitalul de Recuperare şi în cel de Boli Infecţioase, prin extinderea, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii instalaţiilor electrice, de fluide medicale şi de ventilare şi tratare a aerului, precum şi instalarea de sisteme de detectare, semnalizare şi alarmare la incendii. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Este o veste extrem de bună pentru întreg colectivul medical şi pentru pacienţii acestor prestigioase spitale cu o adresabilitate mai mult decât regională. Prin intermediul proiectului vom reuşi să contribuim şi mai mult la protejarea vieţii şi a sănătăţii pacienţilor, sprijinind cele două unităţi spitaliceşti în demersurile ce vizează  organizarea şi funcţionarea în condiţii de maximă siguranţă", a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.  

La Spitalul Clinic de Recuperare va fi instalat un sistem de detecţie şi semnalizare la incendiu, respectiv unul de detecţie şi semnalizare oxigen. De asemenea, va fi creată o nouă infrastructură electrică pentru corpul A, una de ventilare şi tratare a aerului pentru etajul 8 al aceluiaşi corp, precum şi o infrastructură nouă de fluide medicale la etajele 1, 2, 5 şi 6 ale corpului A. 

Operaţiunile prevăzute la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase constau în extinderea unui sistem de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu şi realizarea unuia nou în zona SAS-urilor (zonă tampon), precum şi amenajarea unui sistem de ventilare mecanică, filtrare şi tratare a aerului. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.