Primăria Capitalei a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind înfiinţarea unui centru cultural în subordinea municipalităţii. Centrul Cultural "Lumina” va avea ca obiectiv "promovarea excelenţei în cultură şi punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial”, prin realizarea unor proiecte culturale, organizarea de evenimente, ateliere şi programe de promovare a obiceiurilor şi tradiţiilor populare, editarea şi difuzarea de publicaţii în domeniul cultural, dar şi monitorizarea şi analizarea proiectelor pentru Centenarul Marii Uniri ale tuturor instituţiilor publice din Capitală. Municipalitatea are, însă, deja în subordine ArCuB şi Creart, două instituţii care organizează diverse proiecte culturale, târguri, expoziţii şi concerte şi au, printre alte atribuţii, promovarea turismului cultural. În plus, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat la sfârşitul lunii septembrie înfiinţarea unei alte instituţii culturale: Casa Artelor "Dinu Lipatti”, care are ca activităţi organizarea de festivaluri şi concerte, publicarea unor lucrări de specialitate, partituri sau alte materiale care au legătură cu viaţa şi activitatea lui Dinu Lipatti, precum şi elaborarea de studii şi publicaţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Necesitatea înfiinţării unui nou serviciu public local, Centrul Cultural Lumina – denumire propusă instituţiei, este justificată prin satisfacerea unei nevoi culturale şi realizarea unei activităţi de utilitate publică potrivit specificului şi nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale şi în limita mijloacelor financiare de care dispune autoritatea locală. (...) Efectul social cultural şi educativ al activităţilor Centrului urmăreşte permanent creşterea gradului de acces şi participare a cetăţenilor la viaţa comunitară şi întărirea conştiinţei apartenenţei la aceasta”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Potrivit acestuia, obiectul de activitate al noului centru cultural va fi "promovarea excelenţei în cultură şi punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Instituţia ar urma să aibă 15 posturi, din care două de conducere şi cuprinde Compartimentul juridic, resurse umane, securitatea muncii şi relaţii publice, Compartimentul economic, achiziţii administrativ şi Serviciul cercetare şi programe culturale, având în subordine Compartimentul promovare valori identitare ale Capitalei.

Astfel, Serviciul cercetare şi programe culturale va avea printre atribuţii colectarea, analizarea şi monitorizarea proiectelor pentru Centenarul Marii Uniri de la toate instituţiile şi serviciile publice locale din Capitală. De asemenea, va organiza şi realiza proiecte, programe şi acţiuni culturale, în regie proprie sau în colaborare cu autorităţi sau ONG-uri.

Compartimentul promovare valori identitare ale Capitalei, aflat în subordinea Serviciului cercetare şi programe culturale, va promova imaginea Bucureştiului şi afirmarea identităţii lui culturale, precum şi a obiceiurilor şi tradiţiilor populare, va edita şi difuza publicaţii culturale şi va organiza evenimente culturale şi ateliere.

"Punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial şi diseminarea valorilor artistice şi a identităţii naţionale, diversificarea paletei culturale a Capitalei este o componentă importantă a unui oraş european”, argumentează iniţiatorii proiectului.

Noua instituţie ar urma să aibă sediul în clădirea Primăriei Capitalei până la cumpărarea sau închirierea unui alt spaţiu.

Proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Centrului Cultural "Lumina” a fost pus în dezbatere publică pe site-ul municipalităţii, iar propunerile şi sugestiile pot fi trimise până în 12 ianuarie 2018.

Municipalitatea are, însă, deja în subordinea sa ArCuB, instituţie înfiinţată în 1996, care realizează diverse proiecte, spectacole, festivaluri, teatru şi ateliere.

ArCuB, condusă de Mihaela Păun, a organizat festivaluri şi evenimente precum Spotlight, Sound and Vision, B-FIT in the street, Cişmigiul Copiilor, expoziţiile New Artist, Brancuşi - omul şi lucrurile, Artist la 30 de ani, CIRCUIT - o expoziţie site-specific a unei noi generaţii de artişti, Romanian Design Week şi Uşi deschise la UNATC.

În acelaşi timp, Primăria Capitalei mai deţine şi Creart, instituţie condusă de Claudia Popa, şi este o continuare a Centrului de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare din 1957. Instituţia are ca scop promovarea turismului cultural, a obiceiurilor, tradiţiilor şi valorilor româneşti, aşa cum este descrisă pe site-ul propriu, prin organizarea de festivaluri, concursuri, expoziţii şi alte spectacole.

Creart a organizat, printre altele, festivalul Tradiţii şi flori de sărbători, Creative Fest, Zilele Bucureştiului, Târgul de Crăciun, iMapp Bucharest, IEsc – urban, contemporan, românesc şi a fost partener la expoziţii internaţionale din Veneţia, Berlin, Lisabona şi Viena.

De asemenea, CGMB a aprobat în 29 septembrie un proiect de hotărâre privind înfiinţarea Casei Artelor „Dinu Lipatti”, ca un omagiu adus compozitorului, ţinând cont că în 2017 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea acestuia. Noua instituţie va avea ca activităţi organizarea de festivaluri şi concerte, publicarea unor lucrări de specialitate, parituri sau alte materiale care au legătură ci viaţa şi activitatea lui Dinu Lipatti, precum şi elaborarea de studii şi publicaţii. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.