Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Pius Brînzeu” Timişoara a semnat un contract de finanţare pentru proiectul ”Reducerea riscului de infecţii nosocomiale la SCJU Timişoara”, în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de peste 35 de milioane de lei.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de SCJU Timişoara, obiectivul proiectului constă în modernizarea infrastructurii spitalului şi dotarea cu echipamente şi materiale necesare pentru prevenirea, diagnosticul şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cadrul proiectului va fi realizat un sistem integrat de control microbiologic al aerului în cadrul Compartimentului de Politraumatologie şi ATI-Traumă din cadrul clădirii Casa Austria a SCJUPBT şi va fi asigurată capacitatea de testare, diagnostic şi stabilire a terapiei, ca bază pentru orientarea clinică, prin dotarea cu o linie automată de microbiologie de ultimă generaţie pentru identificarea micro-organismelor şi efectuarea antibiogramelor.
De asemenea, vor fi dotate cu echipamente de sterilizare şi protecţie staţia de sterilizare, blocurile operatorii şi secţiile cu risc crescut din cadrul spitalului.
Valoarea totală a proiectului este 35.312.463,24 lei cu TVA, din care valoarea eligibilă din PNRR (fără TVA) – 29.674.338,86 lei.
Proiectul se va derula până în 2 mai 2024.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.