Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea va lucra în două schimburi, începând de miercuri, când intră în vigoare legea privind eliminarea mai multor taxe, inclusiv timbrul de mediu pentru autovehicule. Măsura a fost luată pentru a fi evitată aglomeraţia, fiind dezvoltat şi un sistem de programări.
”Pentru a se evita aglomeraţia la ghişeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, reprezentantul Guvernului în teritoriu a decis, împreună cu reprezentanţii serviciului menţionat, ca activitatea să se desfăşoare în două schimburi, începând cu ora 8.30”, se arată într-un comunicat publicat, marţi, de Prefectura Vâlcea.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Ana Maria Niţu, a declarat pentru News.ro că programul va fi prelungit cu câteva ore, cele două ghişee ale serviciului care se ocupă cu înmatricularea autovehiculelor în judeţul Vâlcea putând fi deschise până la ora 20.00, în funcţie de solicitări.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De asemenea, locuitorii judeţului Vâlcea pot să se adreseze în prealabil Serviciului de Înmatriculări Auto, urmând ca în baza unor programări şi a unor bonuri de ordine să afle data şi ora la care să se prezinte la ghişee pentru a beneficia de prevederile Legii 1/2017, privind eliminarea timbrului de mediu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.