Primii 40 de pompieri români care au participat la misiuni de stingere a incendiilor de vegetaţie din Grecia se întorc acasă, după 16 zilei. Ei au fost înlocuiţi de alţi 44 de pompieri români, care îi sprijină pe cei greci la intervenţii.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat, vineri seară, că după 16 zile de misiune în Republica Elenă, cei 40 de salvatori români care şi-au început activitatea în 1 august se întorc acasă.
”A fost o misiune plină de provocări şi intervenţii intense, în care pompierii noştri au înfruntat flăcări devastatoare, amplificate de vânturile puternice şi căldura extremă. La ultimul apel, toţi au răspuns: «Efectiv complet!». În locul lor, rămân cei 44 de pompieri care au sosit la începutul săptămânii în Grecia, pentru furnizarea sprijinului colegilor în lupta cu incendiile de vegetaţie care ameninţă comunităţile ţării gazdă”, a transmis IGSU.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.