Primele pe care companiile din anumite domenii le-au oferit angajaţilor care au fost nevoiţi să lucreze în contact direct cu cetăţenii în această perioadă de pandemie, cum ar fi curierii sau angajaţii din magazinele alimentare, vor fi scutite de plata CAS şi CASS, după ce Guvernul a adoptat, joi seară, o decizie în acest sens.
Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a ajunţat, după şedinţa de Guvern, exceptarea de la plata CAS şi CASS a unor venituri pe care le-au primit în această perioadă angajaţii din anumite sectoare de activitate.
”Este vorba despre angajaţii care în perioada stării de urgenţă au lucrat în contact direct cu cetăţenii în anumite sectoare economice, precum cele de distribuţie sau vânzare a alimentelor, reţele comerciale, sectoare economice unde, în ciuda riscurilor, angajaţii au continuat să îşi desfăşoare activitatea şi au primit din partea angajatorilor anumite prime. Aceste prime în bani sunt exceptate de la plata contribuţiilor sociale şi contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru a da posibilitatea acestor angajaţi să reţină o sumă cât mai mare din aceste prime”, a explicat Ionel Dancă.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.