Primarii a şapte municipii din zona de nord-est au semnat, marţi, la Piatra Neamţ, actele de înfiinţare a asociaţiei ”Moldova se dezvoltă” şi au stabilit conducerea noii structuri, preşedinte al asociaţiei fiind desemnat edilul de Iaşi Mihai Chirica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Actele legale de înfiinţare a Asociaţiei au fost semnate la Piatra Neamţ, de către primarii celor şapte municipii fondatoare, respectiv Cătălin Flutur (Botoşani), Mihăiţă Negură (Câmpulung Moldovenesc), Mihai Chirica (Iaşi), Dragoş Chitic (Piatra Neamţ), Lucian Micu (Roman), Ion Lungu (Suceava) şi Ilie Boncheş (Vatra Dornei).

Totodată, cei şapte edili au decis şi componenţa primei structuri de conducere a Asociaţiei. Primarul Iaşiului Mihai Chirica a fost desemnat în funcţia de preşedinte, iar primarul de Suceava Ion Lungu va ocupa postul de vicepreşedinte.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Este un moment istoric în care noi, reprezentanţii aleşi ai acestor oraşe, care au împreună peste un milion de locuitori, am hotărât sa ne luăm destinul în propriile mâini şi să luptăm pentru toţi oamenii din regiune. Vom fi vocea care strigă că Moldova vrea autostradă şi spital regional de urgenţă, că oraşele Moldovei vor drumuri de centură, drumuri exprese, aducţiuni de gaze naturale, parcuri industriale, aeroporturi europene, spitale şi şcoli. Vom fi o voce puternică şi nu vom sta cu mâinile încrucişate când nevoile noastre vor deveni bătaia de joc a guvernării acestei ţări”, a declarat primarul Iaşiului Mihai Chirica, la finalul reuniunii.

El a adăugat că ”locuitorii din zona Moldovei trebuie să-şi decidă singuri soarta, nu doar când li se cere votul”.
Acordul-cadru de înfiinţare a Asociaţiei „Moldova se dezvoltă” a fost semnat de către cei şapte primari edili pe 17 decembrie 2018, la Suceava.

Obiectivul principal al Asociaţiei îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de transport de importanţă regională şi naţională, prioritare fiind autostrada Iaşi – Târgu Mureş, autostrada Nord – Sud, care să lege Moldova de Bucureşti, construirea şoselelor de centură la nivelul oraşelor asociate, interconectarea cu reţelele de transport european, inclusiv spre Ucraina şi Moldova, modernizarea transportului feroviar, asigurând interconectivitatea prin trenuri de mare viteză cu celelalte regiuni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.