Primarul oraşului Brăila, Marian Dragomir, anunţă, pe Facebook, că a jucat rolul unui căpitan al Armatei Române, într-un scurtmetraj realizat de Studioul media al Universităţii Danubius din Galaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La postarea sa, primarul Brăilei a ataşat şi mai multe fotografii în care apare îmbrăcat în haină militară şi chiar având un pistol în mână.

FOTO: Facebook Marian Dragomir
FOTO: Facebook Marian Dragomir

"Azi am jucat rolul unui unui căpitan al Armatei Romane (din al II-lea Război Mondial) într-un scurtmetraj realizat de Studioul Media al Universităţii „Danubius" din Galaţi, în colaborare cu asociaţiile „Romilitaria" şi „Tradiţia militară". Filmările s-au desfăşurat la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati" Brăila din Piaţa Poligon, în zona în care a fost comandamentul german din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Am jucat rolul unui căpitan din Armata Română care participă la ocuparea comandamentului german, arestarea ofiţerilor germani şi eliberarea oraşului de sub ocupaţia nazistă", a explicat primarul Marian Dragomir.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Edilul şef brăilean a spus că nu a fost plătit pentru sceneta în care a jucat.

"Nu am fost remunerat pentru această scenetă, dar mi-a făcut o deosebită plăcere să particip la reconstituirea unui fragment din istoria municipiului Brăila. Este proiectul unei universităţi, care reconstituie momente istorice din Brăila", a afirmat el.

FOTO: Facebook Marian Dragomir
FOTO: Facebook Marian Dragomir

În aceeaşi postare, Marian Dragomir a anunţat că va organiza la Brăila un Festival Medieval ca în multe oraşe din Transilvania, în cadrul căruia să fie reconstituite momente istorice, parade ale costumelor militare din diferite perioade, etc.

"Parteneri vor fi Primăria Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Universitatea Danubius, Muzeul Brăilei, Biblioteca Judeţeană Panait Istrati, Asociaţiile „Tradiţia Militară" şi „Romilităria". Vom transmite invitaţii pentru asociere către: Armata, instituţii publice şi ONG-uri de profil. Promit să vă prezint si sceneta când realizatorii vor finaliza montajul şi o să vă invit să participaţi şi dvs la reconstituirea unor momente istorice la Festivalul Medieval pe care îl vom face la Braila", a susţinut Dragomir.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.