Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat că au fost reabilitate în două zile terenul de sport şi exteriorul unei şcoli şi a precizat că alte 39 de unităţi de învăţământ sunt modernizate în această perioadă.
“Sunt frecvente ocaziile în care echipele de lucru ale Primăriei îmi dau motive de bucurie şi de satisfacţie. De această dată, o astfel de ocazie mi-au oferit colegii de la Confort Urban, care au finalizat în timp record lucrările de reamenajare a aleilor de acces, a terenului de sport şi a curţii interioare de la Liceul Tehnologic Ioan N. Roman”, a declarat primarul Vergil Chiţac.
El a adăugat că au fost asfaltate suprafeţele exterioare, au fost asfaltate noi băncuţe în curtea şcolii, au fost recondiţionate porţile terenurilor de sport, panourile de baschet, au fost aplicate marcaje.
Primarul Constanţei a mai declarat că în prezent sunt reabilitate 39 de unităţi de învăţământ.
”Din totalul de 67 de unităţi de învăţământ existente la nivelul Municipiului Constanţa, în ultimii 3 ani am iniţiat proiecte pentru mai mult de jumătate, cu finanţări europene nerambursabile de aproape 85 de milioane de euro. La momentul actual reabilităm alte 39 de unităţi de învăţământ, în continuarea celor 16 deja reabilitate”, a subliniat Vergil Chiţac.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.