Primarul Capitalei, Gabriela Firea, vrea să îl dea în judecată pe preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, pentru afirmaţiile acestuia conform cărora interzicerea sistemelor alternative de transport în regim taxi în Bucureşti ar fi doar un „lobby puternic” al primarului general, precum şi obţinerea unor beneficii de către un grup de interese.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Domnul Buşoi va trebui să producă dovezi ale apropierii mele de vreun grup de interese, în caz contrar, urmând să suporte rigorile legii. Înţeleg, până la un punct, adversitatea politică şi nevoia organică a domniei sale de a mă ataca pentru a se valida în funcţia pe care o deţine, dar nu pot accepta la nesfârşit ca astfel de alegaţii, iresponsabile şi agramate, să fie lansate în spaţiul public fără consecinţe”, spune primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Ea precizează că nu este vizată interzicerea niciunei companii şi niciunui sistem alternativ de transport, fiind vorba doar de actualizarea regulamentului privind taximetria, în vederea respectării legii şi intereselor bucureştenilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Încercând să mă acuze pe mine că acţionez în mod partizan, fără să menţioneze măcar în interesul cui anume, domnul Buşoi este cel care are, de fapt, o atitudine partizană, făcând lobby în favoarea unor beneficiari precizaţi explicit”, subliniază edilul.

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a spus, marţi, în urma anunţului primarului general că în Bucureşti vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, că nu există motive pentru a face asta.

Buşoi a afirmat că, în opinia sa, ”singurul motiv real al deciziei primarului este un lobby puternic, mulţi bani şi beneficii câştigate de un grup de interese apropiat primarului general”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.