Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, vrea să aloce peste un milion de lei pentru înfiinţarea unei televiziuni online a sectorului, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu local.
Astfel, proiectul „Televiziune online a Sectorului 6, Şcoala de televiziune”, ar urma să fie finanţat din bugetul local al Sectorului 6 cu suma de 1.241.072,4 de lei.
„În condiţiile unei evoluţii sociale extrem de rapide şi a unei viteze de informare care se schimbă pe zi ce trece, oamenii au nevoie de surse de informare şi de sisteme de educaţie, care să-i ajute să se dezvolte, să se adapteze la societatea în schimbare şi care să le ofere un fundament pe baza căruia să îşi formeze un echilibru personal. Ne dorim realizarea unui nou canal de informare adresat cetăţenilor din Sectorul 6. Această sursă de informare este televiziunea online a Sectorului 6”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Iniţiatorii proiectului se aşteaptă la rezultate precum formarea prin intermediul programelor educative, dezvoltarea spiritului de performanţă prin emisiuni concurs, dar şi informarea cu privire la proiectele de dezvoltare şi activităţile comunitare.
Alte obiective sunt divertismentul, informarea şi implicarea în activităţi comunitare, precum şi "promovarea cetăţenilor Sectorului 6 ca principali protagonişti ai programelor şi formarea de prezentatori, editori, reporteri, cameramani din rândul acestora".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.