Primăria Sector 4 anunţă joi că a obţinut, în cadrul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, acordul de principiu pentru restricţionarea accesului vehiculelor cu o masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, în zona Pieţei Unirii.
Astfel, după aprobarea Planului de Sistematizare şi după montarea indicatoarelor (în maximum 60 de zile), accesul vehiculelor cu o greutate ce depăşeşte 3,5 tone va fi interzis, în Piaţa Unirii. Primăria Sector 4 precizează că, pentru corecta informare a opiniei publice în legătură cu motivele care au stat la baza solicitării Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti în vederea restricţionării accesului vehiculelor cu o masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone în Piaţa Unirii, pune la dispoziţie, în integralitate, expertizele tehnice, atât ale Pasajului Unirii, cât şi ale Planşeului Unirii. ”Totodată, asigurăm participanţii la trafic că echipa de specialişti a Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti va depune în mod responsabil, în permanenţă, toate eforturile pentru a creşte gradul de siguranţă în exploatarea acestor lucrări de infrastructură”, mai afirmă primăria.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.