Primăria Iaşi va împărţi 5.000 de chestionare în oraş pentru a afla ce investiţii vor cetăţenii în 2018, edilul PSD Mihai Chirica susţinând că oamenii vor fi consultaţi, iar bugetul local nu se va aproba peste noapte, precum Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului.
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că municipalitatea a demarat consultarea cetăţenilor oraşului pentru a afla părerea acestora în legătură cu bugetul local pentru anul viitor.
”Ne interesează ce vor cetăţenii. Noi nu dăm Ordonanţe de Urgenţă peste noapte precum Guvernul PSD. Vrem să ştim ce cred ieşenii despre ce trebuie făcut în oraş anul viitor”, a spus primarul Mihai Chirica.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El a precizat că la centrele de cartier ale primăriei vor fi distribuite 5.000 de chestionare, prin intermediul cărora ieşenii să se pronunţe asupra proiectelor prioritare ale primăriei în 2018.
Totodată, primarul de Iaşi a afirmat că bugetul local va fi votat în Consiliul Local, după adoptarea bugetului de stat, dar că e bine ca lucrurile să se facă ”temeinic, în urma unor dezbateri serioase”.
Edilul Mihai Chirica a declarat că veniturile proprii ale Primăriei Iaşi pentru acest au fost estimate la 410 milioane de lei, faţă de 324 milioane de lei în 2014.
”E o creştere importantă de la an la an, numai că anul viitor prin modficările la Codul Fiscal vom pierde cam 20 milioane de euro. Cu alte cuvinte, ne întoarcem la situaţia din urmă cu trei-patru ani”, a mai spus Mihai Chirica.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.