Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a anunţat, luni, că Primăria va deconta testarea pentru COVID-19 pentru cadrele didactice care vor dori, indiferent dacă acestea lucrează în sistemul public de învăţământ sau în cel privat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Decebal Făgădău a transmis că, în ultima şedinţă a Consiliului Local, a fost aprobat un amendament prin care a fost acordată suma de 5 milioane de lei pentru deschiderea anului şcolar în siguranţă, precizând că aceşti bani vor merge cu prioritate pe baza cererilor făcute de unităţile de învăţământ.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Primarul Constanţei a declarat că banii respectivi vor merge şi pentru testarea cadrelor didactice care vor dori acest lucru.  
 
“Testarea tuturor cadrelor didactice care vor dori. Nu este obligatoriu. Indiferent dacă se testează în sistemul public ori privat. Tot ceea ce trebuie să facă directorii unităţilor şcolare este să ne solicite acest lucru. În secunda doi, vor primi banii. Prioritară este testarea dascălilor. În învăţământul public avem aproape 3.000 de dascăli”, a transmis primarul.
 
El a afirmat că banii respectivi sunt alocaţi şi pentru măşti de protecţie şi materiale igienico-sanitare. 
 
“Măşti pentru cadrele didactice şi copii. Avem peste 40.000 de copii şi avem nevoie de 5 măşti pe zi sau de măşti care se pot refolosi. Decizia o vor lua cadrele didactice şi părinţii. Directorul face cerere şi noi dăm banii. Materiale igienico-sanitare: dezinfectant, produse de curăţenie. Noi, de la sfârşitul anului 2019, am accelerat măsurile de igienă în toate şcolile. Până acum, de când am aprobat banii în şedinţa de Consiliu Local, am primit doar zece cereri pentru materiale igienico-sanitare. Asta înseamnă că ele existau deja”, a precizat primarul Constanţei.
 
El a menţionat că din banii respectivi va fi realizată şi digitalizarea unităţilor de învăţământ, obiectivul fiind ca în fiecare clasă să existe un echipament pentru transmisia online. 
 
În municipiul Constanţa există 69 de unităţi şcolare cu personalitate juridică şi 30 fără personalitate juridică.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.