Primăria Constanţa, care trebuie să rezolve situaţia juridică a 80 de terenuri după sentinţa Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul Retrocedărilor, va angaja mai mulţi experţi, primarul Decebal Făgădău precizând că operaţiunea este dificilă, situaţiile fiind complexe.
Făgădău a declarat, vineri, că a solicitat aprobarea consilierilor locali pentru angajarea unor experţi în servicii de consultanţă şi reprezentare judiciară pentru ducerea la îndeplinire a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul Retrocedărilor.
“Am publicat deja pe site-ul Primăriei municipiului Constanţa în integralitate cele douăsprezece dispoziţii cuprinse în hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (…) Ne dorim un proces transparent, clar, sigur într-o situaţie destul de complicată. Chiar dacă dispoziţia instanţei este una ce poate părea simplu de pus în operă, în realitate ea va naşte situaţii destul de complicate. Cred că dincolo de datul cu părerea al decidenţilor politici, al consilierilor locali, punerea în aplicare a acestei hotărâri trebuie făcută de către specialişti. Am venit şi am cerut votul consilierilor pentru a suplimenta echipa de specialişti din aparatul de specialitate, astfel încât să analizăm cu maximă atenţie şi în interesul municipiului Constanţa fiecare situaţie punctuală pentru că situaţiile sunt extrem de diferite”, a afirmat Făgădău.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El a mai spus că apicarea sentinţei se va face transparent, dar va fi un proces complicat şi de durată.
”Este o situaţie complicată ce nu poate fi rezolvată imediat. Este o decizie ce va naşte o activitate laborioasă atât a aparatului de specialitate şi a tuturor celor implicaţi în punerea în aplicare a acestei hotărâri şi am luat măsuri imediate”, a explicat edilul.
El a afirmat că a informat Camera Notarilor Publici cu privire la toate terenurile vizate de dispoziţia instanţei, dar şi Serviciul Public de Impozite şi Taxe, acesta urmând să anunţe orice solicitare de certificat de atestare fiscală în vederea înstrăinării acestor terenuri.
Făgădău a mai spus că o altă instituţie informată despre această situaţie a fost Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
“Am informat Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în vederea anunţării oricărei intenţii de a se efectua notări sau înregistrări în cărţile funciare ale acestor terenuri. De asemenea am înştiinţat Direcţia de urbanism din cadrul Primăriei municipiului Constanţa cu privire la interdicţia de a emite certificate de urbanism sau autorizaţii de construire pentru imobilele vizate în această decizie. Am înştiinţat Direcţia de patrimoniu şi cadastru din cadrul Primăriei în vederea întocmirii situaţiilor juridice actualizate pentru toate aceste imobile şi am venit în faţa Consiliului Local şi am propus achiziţionarea unor servicii de specialitate în vederea asigurării de consultanţă, de reprezentare juridică şi nu numai”, a explicat edilul.
El a fost întrebat şi dacă a vorbit cu fostul edil Radu Mazăre după pronunţarea din acest dosar, Făgădău spunând: “Nu, nu a existat comunicare între mine şi Radu Mazăre nici în perioada următoare, după eliberarea dânsului, ştiţi că a fost arestat, şi-a dat demisia din calitatea de primar, nu a existat nici un fel de comunicare întrucât a existat o interdicţie impusă prin ordonanţă”.
Radu Mazăre, aflat de peste un an în Madagascar, a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru abuz în serviciu, în formă continuată. În acelaşi dosar au fost condamnate peste 30 de persoane.
Magistraţii au decis, de asemenea, că terenurile cu privire la care s-a intabulat dreptul de proprietate, prin încheierile nr. 21282 din 07 iunie 2006 şi nr. 20992 din 07 iunie 2006 ale Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, în favoarea Municipiului Constanţa, aparţin domeniului public al Statului Român, urmând ca Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant, să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii a aproape 80 de terenuri în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.