Primăria Capitalei va cumpăra 100 de ambulanţe pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, suma necesară pentru achiziţie fiind de 8,5 milioane de euro, din care peste jumătate va proveni din dividende de la Apa Nova, a anunţat, joi, primarul general, Gabriela Firea, care a precizat că proiectul de hotărâre privind lansarea achiziţiei va intra săptămâna viitoare în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
„Primăria generală a Capitalei va demara în cel mai scurt timp procedura de achiziţie a 100 de ambulanţe pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Din discuţia cu doamna Alis Grasu, am înţeles că medicii şi asistentele acţionează eroic, însă există probleme în ceea ce priveşte maşinile de ambulanţă, pentru că multe sunt depăşite din punct de vedere tehnic”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.
Edilul a precizat că suma totală necesară pentru achiziţa ambulanţelor este de 8,5 milioane de euro, din care 4,6 milioane de euro provin din dividendele pe care le are de încasat municipalitatea de la Apa Nova, restul de sumă urmând să fie acoperită din bugetul local.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Consider că nu este o cheltuială, ci o investiţie în sănătatea bucureştenilor şi a ilfovenilor. Toate cele 100 de ambulanţe vor rămâne în proprietatea Municipiului Bucureşti, dar vor fi date în folosinţă printr-un contract de comodat cu SABIf”, a precizat primarul Capitalei.
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a precizat, la rândul său, că din parcul de intervenţie al Serviciului, care conţine 108 ambulanţe, 68 sunt depăşite din punct de vedere tehnic.
„Pentru noi, aceste ambulanţe reprezintă cu totul şi cu totul alt orizont. (...) Cu ajutorul acestor ambulanţe, suntem convinşi că vom reuşi să înlocuim o parte din ambulanţele care au mai mult de 11 ani vechime, iar cu celelalte vom creşte capacitatea de intervenţie la niveul regiunii Bucureşti-Ilfov. Ţin să subliniez că aceste ambulanţe vor corespunde standardului naţional, deci vor fi din toate punctele de vedere compatibile”, a spus Alis Grasu.
Directorul general Mădălin Mihailovici de la Apa Nova Vreau a precizat că la începutul săptămânii viitoare, compania va trimite primăriei cei 4,6 milioane de euro reprezentând dividende.
La discuţii a participat şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, care consideră „un gest de normalitate ca administraţia locală să fie preocupată de bunăstarea cetăţenilor”.
„Cred că această achiziţie pe care Primăria generală tocmai a anunţat-o este de bun augur pentru asistenţa medicală de urgenţă a cetăţenilor din Bucureşti”, a subliniat ministrul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.