Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Termoenergetica, anunţă că, din 27 aprilie, se opreşte furnizarea încălzirii în sistemul centralizat de distribuţie din Capitală.
Potrivit Primăriei Capitalei, conform prognozei meteo, temperaturile exterioare din următoarele zile îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru încheierea sezonului de încălzire.
”Ca urmare, începând cu data de 27 aprilie 2020, vor fi iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare al Municipiului Bucureşti. Oprirea agentului termic pentru căldură va fi făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, astfel încât efectele vor fi resimţite în următoarele 72 de ore”, a transmis, miercuri, Primăria Bucureşti, printr-un comunicat de presă.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivit documentului, măsura va fi luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că ”oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00”.
De la această măsură fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, şcoli, grădiniţe, sere, etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanţilor acestor instituţii.
Pentru informaţii suplimentare, clienţii au la dispoziţie numerele de telefon: TELVERDE - 0800.820.002 şi număr de urgenţă 031-9442.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.