Primăria Capitalei a semnat, marţi, contractul de furnizare a 100 de tramvaie realizate de Astra Arad, primul vehicul urmând a fi livrat în luna august a anului viitor. Primarul general, Nicuşor Dan, a criticat fosta administraţie, arătând că, dacă aceasta nu s-ar fi "încăpăţânat" să semneze contractul cu o firmă străină, tramvaiele ar fi fost deja puse în circulaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Am semnat contractul cu Astra Arad pentru furnizarea a o sută de tramvaie în Bucureşti. Este vorba despre un contract cu valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, bani europeni, sunt bucuros pentru că facem un pas înainte în modernizarea transportului public - şi segmentul de tramvai este, de departe, cel mai rămas în urmă”, a declarat, marţi după-amiază, primarul general Nicuşor Dan. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform acestuia, datele din contract arată că primul tramvai va fi furnizat în termen de 15 luni, respectiv în luna august a anului viitor, iar după livrarea prototipului vor fi livrate, lunar, patru tramvaie. 
 
"Este vorba de tramvaie cu lungimea de 36 de metri, adică tramvaie mari, cele care sunt potrivite pentru Bucureşti. Un cuvânt despre fosta administraţie: dacă nu s-ar fi încăpăţânat să insiste să dea, în mod nelegal, acest contract, unei firme turceşti - şi ştiţi că s-a pronunţat şi CNSC-ul şi s-a pronunţat şi Curtea de Apel Bucureşti - am fi avut aceste tramvaie începând cu vara anului 2020”, a adăugat Nicuşor Dan.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.