Medicul stomatolog Lorelei Nassar, chirurg implantolog, a precizat că folosind hipnoza medicală poate ajuta pacienţii anxioşi. De altfel, ea însăşi s-a vindecat de frica de şerpi prin autohopnoză. Medicul stomatolog spune că întotdeauna a fascinat-o creierul uman.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am avut pacienţi la care am folosit VR (virtual reality – realitate virtuală) pentru a-i calma. Eu ştiu stresul operator, i-am pus dispozitivul de realitate virtuală şi s-a simţit extraordinar de bine şi a fost foarte relaxat (...) Acest VR era preprogramat astfel încât să creeze atmosferă liniştită şi erau chiar şi nişte unde de meditaţie şi deci inducea un calm nemaipomenit pacientului”, a declarat Lorelei Nassar, miercuri seară, la Medika TV.

Medicul povesteşte, însă, că astfel nu a putut discuta deloc cu pacientul, iar discuţiile permanente, realizarea unei conexiuni cu fiecare pacient sunt o constantă în cabinetul său.

”Şi după ce am făcut anestezia, tot continuăm să adâncim această conexiune şi aproape la toţi pacienţii mei eu ştiu statusul familial, ce copii au, ce vârste au, ce probleme au avut sau au la serviciu. Foarte, foarte multe lucruri, după cum şi ei ştiu foarte multe despre noi, despre acţiunile pe care le facem, despre evenimentele culturale pe care le facem. Chiar şi trebuie să-ţi mărturisesc că dintre pacienţii mei ştiu că voi avea un eveniment foarte fericit în acest an. Băiatul meu se va căsători”, mai spune Lorelei Nassar.

Aceasta a povestit că a fascinat-o dintotdeuna creierul uman şi de aceea a făcut un curs  la Tel Aviv.

”M-a fascinat dintotdeauna creierul uman. Mi se pare locul cel mai incredibil, organul cel mai absolut din corpul nostru şi este un muşchi, exact ca un muşchi perfectibil. Asta e marea frumuseţe. În timpul specializării mele în chirurgie din Israel, am auzit de un astfel de curs, care era un curs foarte serios, de 2 ani, care s-a desfăşurat în Universitatea din Tel Aviv şi m-am înscris şi am început să merg. Mergeam săptămânal şi în cadrul cursului am avut şi exerciţii de autohipnoză în cadrul cărora eu însămi m-am vindecat de o frică, o fricã foarte mare pe care o aveam de serpi şi încet-încet, prin exerciţiile respective şi prin tot ceea ce am citit şi am învăţat şi atunci şi după aceea am dobândit din ce în ce mai mult încredere în acest instrument”, a declarat Lorelei Nassar.

Lorelei Nassar a adăugat că în multe ţări din lume se foloseşte hipnoza medicală.

”Trebuie să ştiţi că în foarte multe ţări din lume există cabinete stomatologice specializate cu lucrul în hipnoza medicală. La noi, din nefericire, nu este o practică largă”, a precizat medicul stomatolog.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.