Primăria Capitalei a lansat vineri pe SEAP licitaţia pentru achiziţia a peste 100 de ambulanţe pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIf), termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 14 mai. Primele 74 de ambulanţe urmează să fie livrate în primele şapte luni de la semnarea contractului, urmând ca într-un an să fie livrate toate cele 106 ambulanţe. Valoarea estimată a proiectului este de 40 de milioane de lei fără TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Aşa cum am promis, demarăm astazi o nouă procedura de achiziţie foarte importantă pentru Bucureşti, mai exact cea prin care urmează să fie achiziţionate cele 106 ambulanţe pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Consider că nu este o cheltuială, ci o investiţie, în condiţiile în care o parte însemnată a parcului auto al Serviciului de Ambulanţă este în acest moment depăşită. Îmi doresc, aşadar, ca această licitaţie să fie finalizată într-un timp cât mai scurt, astfel încât pacienţii să beneficieze cât mai curând de servicii medicale de urgenţă la standarde europene”, spune primarul Capitalei Gabriela Firea.

Astfel, urmează să fie achizţionate 89 de ambulanţe de tip B, pentru intervenţia de urgenţă şi transportul medical al asistat al pacienţilor, şi 17 ambulanţe tip C, pentru urgenţele cu prioritate maximă şi transportul medical asistat al pacientului.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În ambulanţele de tip B vor exista defibrilator semiautomat sau manual şi medicamentele necesareresuscitării şi acordării asistenţei medicale de urgenţă.

Ambulanţele de tip C vor di dotate cu echipamente, materiale şi medicamente de terapie intensivă.

Valoarea estimată a proiectului este de 40.039.300 de lei fără TVA, acoperită din bugetul municipalităţii.

Potrivit caietului de sarcini, primele 74 de ambulanţe urmează să fie livrate în primele şapte luni de la semnarea contractului, urmând ca într-un an să fie livrate toate cele 106 ambulanţe. Ulterior, ambulanţele vor fi puse la dispoziţia SABIf, rămânând în proprietatea Primăriei Capitalei. Garanţia acestora este de minimum patru ani sau 300.000 de kilometri, iar mentenanţa va fi asigurată de către furnizor.

Potrivit primăriei, SABIf are acum în dotare 108 ambulanţe de urgenţă, dintre care 68 au durata de folosinţă depăşită, multe dintre ele defectându-se zilnic.

Consilierii generali şi-au dat, la sfârşitul lunii septembrie anul trecut, acordul de principiu pentru achiziţionarea ambulanţelor pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABIf). Firea spunea atunci că suma totală necesară se ridică la 8,5 milioane de euro, urmând ca 4,6 milioane de euro din aceasta să fie plătită din dividendele pe care municipalitatea le are de încasat de la Apa Nova. Managerul SABIf, Alis Grasu, a spus că ultima achiziţie de ambulanţe s-a făcut în urmă cu trei ani, când Serviciul a primit de la Ministerul Sănătăţii o ambulanţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.