Primăria Braşov scoate la licitaţie lucrările privind iluminatul pârtiilor Lupului inferior şi Drumul Albastru din staţiunea Poiana Braşov, proiect a cărui valoare depăşeşte 5,2 milioane de lei plus TVA. Durata lucrărilor de proiectare şi execuţie este de 8 luni, iar termenul de depunere a ofertelor este 15 iunie.
Într-un comunicat dat publicităţii joi, Primăria Braşov anunţă că a transmis spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene - etapa premergătoare publicării în Sistemul electronic pentru licitaţiile cu valoare mare - procedura de achiziţie a proiectului tehnic şi execuţiei pentru realizarea iluminatului pârtiilor de schi Lupului şi Drumul Albastru - Poiana Braşov.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Prin proiectul de iluminare a pârtiilor Lupului inferior şi Drumul Albastru, municipalitatea doreşte să extindă perioada zilnică de schi pe aceste două pârtii, astfel încât să crească atractivitatea staţiunii, pentru că va fi oferită o alternativă mai spectaculoasă de schi, după lăsarea întunericului. În acelaşi timp, va scădea şi presiunea existentă la mijloacele de transport pe cablu, care fac legătura cu partea superioară a masivului, pentru că pârtiile dispun de telescaunul Lupului”, informează municipalitatea.
Valoarea estimată a invetsiţiei este de 5.228.252,82 lei fără TVA, iar durata lucrărilor de proiectare şi execuţie este de 8 luni, dintre care două luni pentru realizarea proiectului tehnic şi 6 luni pentru execuţia lucrărilor de instalare a sistemului de iluminat.
Modalitatea de atribuire va fi cel mai bun raport calitate-preţ. Propunerea financiară reprezintă 40 de puncte, evaluarea energetică a soluţiei propuse pentru întreaga cantitate de aparate – 10 de puncte, iar experienţa în proiecte/contracte la nivelul cărora au îndeplinit acelaşi tip de activităţi sau activităţi similare celor pe care urmează să le îndeplinească în viitorul contract, alte 50 de puncte.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 15 iunie, ora 15:00.
Pentru pârtia Lupului se licitează un sistem care asigură iluminarea în regim de competiţie a 880 de metri de pârtie de schi, formată din 35 de stâlpi metalici pentru iluminat, 53 aparate de iluminat tip proiector cu surse led alb, 34 aparate de iluminat tip stradal cu surse led alb, 12 aparate de iluminat tip proiector cu surse leg RGB, 34 module de telegestiune, 8 camere video supraveghere şi filmare.
Pentru pârtia Drumul Albastru, care face legătura între staţia superioară a telescaunului Lupului şi parcarea din zona staţiei inferioare a telegondolei, proiectul vizează iluminarea a 1.100 de metri de pârtie, prin amplasarea a 50 de stâlpi care au în componenţă: 3 aparate de iluminat tip proiector cu surse Leld alb; 49 aparate de iluminat tip stradal cu surse led alb şi 49 module de telegestiune.
Investiţia face parte din programul administraţiei locale de modernizare a domeniului schiabil din Poiana Braşov, care mai cuprinde, în acest an: achiziţia a 10 tunuri de producere a zăpezii artificiale, studiul de fezabilitate pentru iluminatul pârtiei Drumul Roşu şi instalarea unei nocturne pe pârtia Subteleferic, demararea procedurilor pentru realizarea documentaţiei şi a SF-ului pentru construirea unor noi instalaţii de transport pe cablu şi studiul de fezabilitate pentru extinderea reţelei de producere a zăpezii artificiale şi pentru surse noi de alimentare a lacului din Poiana Ruia.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.