Cursa TAROM Istanbul-Bucureşti, prima care a plecat de pe Ataturk după evenimentele de vineri noapte, a ajuns în această seară în Capitală, cu 134 de pasageri la bord, printre care şi cazuri sociale, care au fost preluate după ce unii dintre pasagerii care îşi cumpăraseră bilete nu s-au prezentat la îmbarcare.
Cursa a aterizat în jurul orei 21.10 la Bucureşti.
Potrivit purtătorului de cuvânt al TAROM, Georgeta Dinu, aeronava a preluat 134 de persoane de pe aeroportul Ataturk, fiind la capacitate maximă. Ea a declarat, pentru News.ro, că o parte din pasageri nu s-au prezentat la îmbarcare, astfel încât locurile lor au fost date unor cazuri umanitare. Printre acestea se află şi un grup de patru olimpici şi o profesoară, care ar fi trebuit să ajungă la un concurs în Vietnam, însă cursa Turkish Airlines a fost anulată.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cu acelaşi zbor se vor întoarce în ţară şi o familie cu copii, dar şi o femeie bolnavă, cu însoţitor.
Persoanele care nu s-au prezentat la îmbarcare au plecat, cel mai probabil, cu alte metode de transport.
Această cursă va fi urmată de o cursă umanitară TAROM, efectuată la solicitarea MAE, care va prelua restul cetăţenilor români în jurul orei 2.00.
Pe aeroportul Ataturk se aflau, în această după-amiază, aproximativ 200 de cetăţeni români, care au primit asistenţă consulară din partea MAE în cursul zilei.
Situaţia viitoarelor zboruri pe ruta Bucureşti - Istanbul nu este în acest moment clară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.