Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului în domeniul securităţii sociale între România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti, la 23 martie 2023, informează Administraţia Prezidenţială. Acordul în cauză prevede că cetăţenii vor putea cumula perioadele lucrate în ambele ţări pentru pensie şi a fost semnat pe 23 martie la Bucureşti.
Pe 23 martie, România şi Statele Unite ale Americii au semnat, la Bucureşti, un Acord în domeniul securităţii sociale şi Aranjamentul Administrativ de aplicare a acestuia, cu scopul de a proteja drepturile de pensie ale lucrătorilor români şi americani care lucrează pe teritoriul celuilalt stat. Acordul a fost semnat de ministrul Muncii de atunci, Marius Budăi, şi ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec.
România şi Statele Unite ale Americii au semnat, pe 23 martie, la Bucureşti, un Acord în domeniul securităţii sociale şi Aranjamentul Administrativ de aplicare a acestuia, cu scopul de a proteja drepturile de pensie ale lucrătorilor români şi americani care lucrează pe teritoriul celuilalt stat, cu respectarea egalităţii de tratament şi în spiritul reciprocităţii, anunţă ministerul.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Documentul semnat de Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, şi de Marius Budăi permite posibilitatea fructificării perioadelor lucrate atât în România, cât şi în SUA, în vederea deschiderii dreptului de pensie pe principiul totalizării, cu acordarea proporţională a pensiei de către fiecare stat în funcţie de perioadele de asigurare realizate în sistemul propriu.
Acordul mai conţine dispoziţii privind exportul pensiilor, cu excepţia prestaţiilor speciale necontributive în bani, în cazul României, pentru facilitarea mobilităţii pensionarilor din cele două state şi pentru menţinerea accesului la drepturile de pensie aflate în plată.
Documentul se referă inclusiv la stabilirea legislaţiei aplicabile pentru evitarea dublei contribuţii de asigurări sociale a unui lucrător sau a riscului ca acesta să nu fie supus niciunei scheme de asigurări sociale.
În ceea ce priveşte detaşarea lucrătorilor pe teritoriul celor două state, documentul prevede exceptarea reciprocă a acestora de la plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate din sistemul naţional al statului unde sunt detaşaţi şi clarifică procedurile administrative în acest sens, cu scopul de a proteja atât lucrătorii, cât şi angajatorii.
Acordul în domeniul securităţii sociale vizează persoanele care sunt sau au fost supuse legilor unuia sau ambelor state, dar şi pe cele ale căror drepturi derivă, conform legilor aplicabile, de la acestea. După semnare, Acordul urmează să fie ratificat prin lege de către Parlamentul României, a mai precizat comunicatul de presă al Ministerului Muncii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.